de la cap la coadă...

„Jesus, You are the journey and the destination...”

Vreau să merg pe ape, să cobor din barcă şi să o iau la fugă spre Tine!

Te-am zărit Doamne, venind spre mine, dorind să-mi fii cu gloria-Ţi aproape. Dar Ţie nu-Ţi trebuie „curajoşi” dinăia care sunt doar amatori ocazionali de sporturi extreme, de bungee-jumping. Care să se arunce peste bord ca pe o saltea gomflabilă, inconştienţi. Tu eşti un gentleman, Cel perfect şi-Ţi place ascultarea şi înţelepciunea.

Deaceea, pot să mă alătur Ţie, Doamne? Să merg cu tine peste mări şi ţări? Să calc valurile în picioare, privind în ochii Tăi. „Dacă eşti chiar Tu, porunceşte-mi...”

Nu mă aştept la o mare calmă şi plictisită sub mine, ci la „vânt”, „furtună” şi provocări. Dar nu mă lăsa să mă îndoiesc că Tu eşti cu mine pe mare, Te rog..

Vreau să simt mereu „frica”, de a coborâ din barcă, din nou şi din nou. Pentru că aceasta semnifică tot ce e creştere, păşirea continuă spre Tine, prin credinţă.

Fereşte-mă Doamne, de a ignora cumva Vocea Ta şi de a rămâne în barcă, căutând comfortul. Nu-Ţi diminua graiul suav al chemării, cu care mă alinţi şi nu mă lăsa să devin care cumva surdă...

Petru a gustat din gloria „mersului pe apă” şi nu a putut să mai uite vreodată momentul acela. A căzut la partea cu credinţa care pune cărămizi sub tălpi, dar toţi ceilalţi din barcă, cei 11 s-au descalificat din start chiar şi de la ideea de a pune în discuţie cuvântul „credinţă”, pentru că au ales să rămână în aşa zisa siguranţă a bărcii. Prefer să dau cu „piciorul în baltă”, respectiv mare, dar să fi încercat ceva pentru Tine, să fi păşit afară din barcă, să fi testat viaţa pe „picior de glorie”, decât să mor sufocată de un comfort, ce nu-mi oferă nicio garanţie sau siguranţă oricum.

Viaţa e o călătorie, a credinţei, nu a canapelei moi şi pufoase. Când ne-a promis Cristos că harul Său ne e îndeajuns şi că jugul Său e uşor şi sarcina uşoară, nu a vorbit de paharul de cola şi punga de chipsuri cu care să ne lăfăim fără perspectivă în casele cu zeci de etaje şi jacuzzi. Ci la drumul spre ţintă, spre Cer. Calea e îngustă şi anevoioasă.

Nereuşita este şi ea parte a creşterii, una indispensabilă, o maturizare cu „acnee”. Dar nu ea ne şlefuieşte, ci felul în care răspundem la ea, felul în care încheiem lupta. Ca un soldat bun şi credincios, care vine Acasă, în Împărăţie, cu câteva lupte pierdute, dar cu bătălia finală câştigată.

Isuse, Tu eşti acolo unde e apă... acolo unde, pentru supravieţuire, e necesară credinţa. Unde, dacă priveşti în jos totul e incertitudine şi gol, dar Tu pluteşti. 

Petru nu Ţi-a cerut o promisiune sau o garanţie: „Doamne, promite-mi pe roşu şi bate palma cu mine, că dacă vin spre Tine, nu o să mă ud pe degete”. Ci el a cerut o poruncă. Ştia că la porunca lui Cristos, până şi cele mai adânci ape se vor potoli şi vor tăcea fără gură. 

Doresc să-Ţi fiu în aceeaşi ascultare, care ia această oportunitate ce-mi stă în faţă şi o supun Ţie, făcându-Ţi după plac.”