de la răsărit până la apus...

Dimineaţă consumată în beşici de ţânţari criminali.. undeva devreme, odată cu zorile şi pe undă cu David cel Psalmist. Care în primele ore de viaţă conştientă de pe ziua asta, mi-a oferit esenţa şi conţinutul ce mă va înconjura.

"Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti căile mele." Ps. 139:1-3


"Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu aceasta!" Ps. 139:13-14


Toate acestea ne fac pe mine şi pe tine minunate/ţi şi trebuie să ne asumăm asta. Suntem creaţi după Chipul şi asemănarea Sa, suntem parte din măreţia ce e Dumnezeu. Mi-a fost instant ruşine de mine când m-am uitat de dimineaţă în oglindă şi m-am criticat de mi-au sărit capacele, sau de momentele când m-am purtat ca "porcul", nu ca o fărâmă din Cristos. Apoi, toţi suntem în "aceeaşi oală", minunaţi, operele Sale de artă.


Azi a început tabăra :) De pe la prânz a început încet să "cadă" câte un fulg de tânăr sau adolescentă, cu chitară sau alt înstrument în spinare. Ehh, aici mi-au căzut pe ochi versetele citite de dimineaţă. Numai copii minunaţi au intrat, dar fără mişto. Mă uitam la ei şi explodam de dragul lor, de ceea ce înţelegeam că e dincolo de tot, de la întemerea lor. Şi gândindu-mă la cât de drag îmi e mie, am încercat să-mi imaginez iubirea Lui şi dragul Lui faţă de ei.. nemărginită dragoste! 


Mâine mă aşteaptă o zi ce va începe devreme rău şi mă va avea în prim planul unui workshop de tobe, aşa că mă duc să mă bat cu nişte ţânţari şi să gust nişte odihnă de care nu am apucat să dau azi noapte.


Bunătatea dă frumuseţe unui om, iar Cristos îl face fermecător şi preţios :)

oricine eşti... acţiune!

Am uitat aseară să precizez câte ceva despre momentul "labirint" şi am să o fac acum, pentru că, aşa se face că, asta am cam trăit din plin azi. Nu un labirint, ci .. na, stai să-ţi explic. Seara trecută, ca ultimă seară petrecută cu echipa de training, toţi laolaltă, vreo 80 de suflete, am avut nişte momente profunde cu Dumnezeu. Fără să mai fie vreun goofy americanski în centrul atenţiei, fără să încercăm cu puterile noastre să facem totul captivant, ci efectiv să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne atragă şi noi să ne lăsăm consumaţi în El.

Toţi am gustat din Trupul şi Sângele Lui.. iar momentul a fost înălţător. Fiecare în parte ne-am atins de Cristos, de jertfa Lui şi ne-am spălat haina inimii. Ne-am pus mintea şi inima pe undă şi în acelaşi ton cu Dumnezeu şi am rămas [fără instrucţiuni] într-o meditare şi contemplare deosebită, a singurului nostru Dumnezeu. 

La începutul serii, ne-au tot anunţat că urmează să facem o incursiune într-un "lafyvebsbhrse bla bla" şi nici cum nu am putut să pricep cuvântul, deci clar, nu ştiam ce se va întâmpla. Românica se holba la echipajul ei şi aşteapta mişcarea lor. Aşa mi-am zis, că unde merg ei mă duc şi eu şi ce fac ei, voi face şi eu. Zis şi făcut.. ca un căţeluş drăgălaş am mers cu ei, deşi mai mult după ei, în "lazatfsx afcxfac" thing ăla! Care s-a dovedit a fi un "labirint" prin holurile hotelului unde am stat. Tot drumul, adică scările, au fost împodobite cu lumânări parfumate. Pe cărare au fost amplasate şi câteva "staţii" unde în linişte şi mişcare lentă, am putut sta într-un "cuget" cu Domnul. 

Prima oprire a fost : "care sunt lucrurile cu care te-ai confruntat în ultima vreme?" Pe jos, pe nişte bucăţi de nylon au pus nisip şi fiecare trebuia să deseneze cu degetul, ca Isus odinioară, ce ne "durea".. După ce te-ai gândit la "povară2 şi ai lăsat-o jos şi ai îngropat-o în nisipul "uitării" Sale, am pornit mai departe spre staţia: "cine eşti tu?".. continuând cu staţia următoare: "cum te văd cei din jurul tău?", cum apari în ochii lumii.. şi sfârşind cu felul în care te vede şi te vrea Dumnezeu. Tu, opera Sa de artă, creat/ă după chipul şi asemănarea Sa.. eşti lumina ochilor Săi şi te vrea cu gelozie pentru El. 

Te vrea în totalitate pe tine, dar şi pe cei pe care îi vei întâlni. Dragostea aia acaparatoare, care vrea să "consume" în totalitate şi oricât de tragic ar suna această "devorare", fiind incluşi în El, vom avea parte de viaţă din abundeţă.

De ce spun toate astea, aşa adunate din trecutul apropiat? Pentru că azi am ajuns în tabăra propriu-zisă. Într-o zonă mai centrală a Cehiei şi deja am cunoscut câţiva din tinerii ce vor lua parte la toată "nebunia" asta muzicală. Suntem în zona zero, ca să zic aşa. De aici şi de acum porneşte lupta pe toate fronturile şi aici se va stabili eternitatea unora şi asta nu e de joacă.

După ce am încărcat un tir întreg de scule: mixere, boxe, amplifuri, 14 chitări, 3 seturi de tobe, chestii de percuţie, 8 orgi, chestiuni grele, mari şi late. Şi apoi, de descărcat totul şi instalat totul, am dat de îndată şi o repetiţie. Deci, şalele mele sunt ca nişte "vinete bătute" ca o tobă bună şi cărnoasă. Am prins o oboseală soră cu râia sau ciuma, ce se arată pe fiecare părticică de piele, respectiv membru şi muşchi.

Cel ce e în noi e mai tare decât Duhul veacului! Curaj viteazo!..

oase mistuite de flăcări...

După nori şi ploaie, urmează.. era să zic primăvara, dar cred că era varianta cu soarele :) şi Doamne ajută! După două zile pline de nori gri-ish şi ceaţă deasă, garnisite cu ploaie măruntă, mocănească, în sfârşit ne-a întâmpinat şi soarele, dragul de el.

M-am bucurat ca un copil mic, de o jucărie nouă. E ca şi ăsta un dor presupun. Am zâmbit, i-am deschis fereastra şi L-am „bătut” prieteneşte pe Domnul pe umăr. Aşa, pentru că mi-a ascultat şi simplul şi minorul gând cu privire la vreme. Am ieşit cu toţii, care încotro, la timpul de părtăşie. Pe iarbă, pe stânci, pe trotuar, peste flori, sub copaci, pe bănci şi diferite chestiuni. Interesant sentiment m-a năpădit... ca şi cum Dumnezeu s-a aşezat prin razele perfecte de căldură, pe umărul şi braţul meu. Ceva de genul, ca şi în Proverbe, dacă nu mă înşeală somnul: „o pecete pe braţul meu”. Ca şi cum El este şi va rămâne cu mine.

Notă pentru mine! Mirela, mamă dragă, gândeşte-te că eşti aici pentru a influenţa viitorul unor oameni, de fapt eternitatea lor. Nu procesa ideea că pleci cândva de aici şi ei rămân în urmă. Dă tot ce ai, arată tot ce este El. Îmbracă-te în dragoste şi în faţa fiecăruia dă-ţi câte o haină jos şi înveleşte-i... Oferă o bază de sănătate în Cristos.

Pe ziua de azi a fost multă muncă. Repetiţii din plin. Buricele degetelor sunt în agonie, amorţite şi bătătorite, aşa cum îi stă bine oricărei domnişoare :)) mai ales unei fiice a Lui! Dar ce chestie, să-ţi producă atâta fericire, chiar durerea..

Pe lângă bătătorit tobe, am mai avut şi momente înălţătoare de închinare şi rugăciune. Când din neant, mi-am simţit inima că se aşterne în rugăciune înaintea Domnului, dar... în română! :)) Sărăcuţii de ei, nici nu au înţeles ce i-a „lovit”. Vreo 50 de americani şi 10 cehi în sală, eu, singura de altă „natură”, „românica”. Dar, spiritele noastre în Duhul Său au făcut click. Nema bariere, limbaje diferite, lucruri neînţelese sau imposibile, diferenţe şi deosebiri, doar una în Cristos! Cum ar zice amicii mei englezi: briliant!!

Cam atât a fost training-ul. Mâine pornim spre tabăra efectivă.. spre inimi şi suflete. Avem de oferit numai „bunăciuni”. Un Tată desăvârşit, plin de dragoste, jertfă salvatoare, iertare şi libertate. Sau în cuvintele taberei:

<3 = Dragostea lui Dumnezeu

X = Problema umanităţii

Crucea = Salvarea oferită de Dumnezeu

? = Răspunsul omului

Acum mergeţi şi faceţi ucenici până la marginile pământului...

încă o azi, dar prima...

Chiar şi limbajul blogului a trecut din instinct în limba cehă şi sper să fiu în stare să găsesc butonul de postare. Dar după această primă zi, în care m-am înfipt în pită, vorba aceea, nu mă deranjează, ci mă onorează. Astăzi, am făcut un exerciţiu de istorie şi cultură cehă. Dacă socoteam până acum poporul român ceva atât de distinct şi de ieşit din comun [nu neaparat în sensul bun :P], acum realizez că noi doar nu ştiu să fim administratori înţelepţi şi oameni cu inimă bună. Suntem ceva mai stupizi la pus în practică virtuţi şi leneşi cât încape. Nu că nu avem strămoşi de calitate sau că, Doamne fereşte, am avea istorie săracă. Dimpotrivă, cred că am da nişte lecţii "grase" la unele state şi politici. În fine, m-am regăsit în viaţa de zi cu zi cu cea a cehilor.

Adică, ei, cehii, când merg la cineva acasă, sau ajung la ei acasă, se descalţă, no, că şi noi facem aşa. Sunt nişte oameni foarte loiali şi ospitalieri, na, că şi noi mai suntem, mai ales ospitalieri, că servim pe cine prindem cu 10 feluri de sarmale şi pireu cu friptură de porc cât "Casa Armatei". Oamenii ăştea beau, au o bere bună de tot [din auzite grăieşte mâna mea, promit :D], dar sunt atât de responsabili că din inerţie nu ar bea dacă vor conduce o maşină, pentru că au varianta de bere mirifică şi fără alcool [din nou, din auzite, dar sursă credibilă :D]. Eh, aici se împute rău treaba la noi, că se bea ca în "codru" şi e o mândrie pentru unii, să fie criţă şi să reuşească să ajungă cu maşina acasă [din păcate..]. Corupţia e în floare, a trecut de stadiu de mugur şi şi-a desfăcut atât de mult tentaculele că oamenii şi-au pierdut orice fărâmă de încredere în ceea ce înseamnă autoritate şi stat. Mai rău e, că au băgat şi biserica în aceeaşi "oală" şi o consideră ceva din categoria: "anatema". Dacă le oferi ceva, au tendinţa de aţi răspunde exact pe dos, de ruşine, că nu le place să ceară sau să primească. Adică, dacă îl întrebi pe ceh de vrea o ciocolată Snickers de la americanski de pe aici, va zice nuuuu, îl mai întrebi odată, va zice un nuuuu mai dând din pleoape, iar a treia oară va zice da, ruşinat până la "roz de obraji" :)

Cehia este a doua ţară din lume, ca şi populaţie atee, după Letonia... O întruchipare de luptători, care au fost mereu furaţi şi robiţi de cei din jurul lor, mai ales de germani în Al Doilea Război Mondial. Care a scăpat de comunism şi şi-a instaurat o Republică de toată frumoseţea, ce a devenit una din cele mai respectate ţări din lume, în ceea ce priveşte producţia internă, a ajuns să renunţe să mai creadă. Iar treaba asta m-a întristat, mai ales că toată perindarea asta cronologică şi istorică, parcă îmi vorbea de "Româninska" noastră şi m-a făcut să-i îndrăgesc mai mult pe frăţiorii ăştea cu limbaj ciudat.

După atâta vorbărie şi punere în temă, am trecut la partea practică a training-ului la care iau parte acum. Am început lucrul propriu-zis cu trupele muzicale cu care voi lucra/cânta. Intimidant până în oase, dar de folos. Adică, ceea ce e "peste mine", mă face să muncesc mai mult şi să acumulez. Combinaţie de oameni foarte talentaţi, de instrumente de tot felul, de cabluri, mixere şi transpiraţie, cu inimă umilă şi pe deplin dedicată lui Cristos, care a venit să dea, să jertfească şi să slujească dă bine şi sună bine, vă spun sincer. Ăsta da anturaj.. :)

Din nou telefonul îşi face simţită prezenţa şi "dansează" frenetic pe covor. Un suflet cald s-a trezit de diminaţă [la 6 am], ca să-mi trimită o fărâmă din rugăciunile "comise" la urechea Sa şi să-mi fie aproape în pregătire. Dimineaţă răcorasă rău, mă "îmbrac" cu vorbele dragi ale lui "Motzico" şi mă ridic din pat ca să o iau ziua din loc.
Îndrăgesc picurii de ploaie, de un an şi ceva chiar foarte mult. Îmi amintesc de multe şi mă fac să am un contact interesant cu cerul. Mereu am senzaţia că se întâmplă ceva acolo sus când plouă, că Dumnezeu face ceai sau ceva de genul ăsta. Că stropii se scurg de printre degetele Sale şi e o "scânteie" de fiori când aceasta ia contactul cu noi, e parcă linia de contact între "Noi". Şi cum îi ziceam la Piki într-o zi, aş vrea să-I fim noi Picăturile ce se transformă într-un abur şi infuzie de sentimente de drag la adresa Sa.

Destinaţia Malenovice, Republica Cehă. Adică, itinerar de Rută: România-Ungaria-Slovacia-Cehia. "Hungaria" îmi părea cunoscută, îi mai văzusem florile la fereastră şi denumirile localităţiilor pe care nu le pot pronunţa nici în gând, că fac o fractură de neuron. 
Prin geamul mai mereu ocupat cu stropi de ploaie caldă am zărit tot câte o portiţă de soare, câte o alungare a apăsării şi presiunii griului din nori. Care din ce în ce mai mult a început să se combine cu verde, aprins şi tot mai pronunţat. Iarba făcea valuri şi se arunca peste păduri, pline de coroane bine conturate, de frunze proaspete şi cărnoase. 
Picurii opturau priveliştea şi din când în când, sunetul lor asurzitor se oprea în culoarea de verde crud şi amuţea pentru o vreme, cât să rămânem gură cască. Zăduful verii s-a pierdut peste un pod, unde ceaţa a preluat conducerea şi ne-a condus şerpuit, crezând că ne va pierde şi va ţine totul pentru ea. Şoseaua s-a domolit şi văzduhul sălbatic şi lichid s-a aşezat la un moment dat, lăsându-mă să dospesc pe umed fiecare clipă, până la destinaţie.
"Drojdia" divină infiripa tot mai mult emoţii şi sentimente. Atmosfera răcoroasă îmi umplea plămânii agitaţi şi calma aşteptarea. 
Sfeterul găuros s-a lipit de mine în tendinţa de a-mi ţine cald, picioarele au păşit înţepenite în vreo 3 băltoace, ochii s-au înlăcrimat... 

Am ajuns.. prin binele Domnului sunt aici..

 

drumul a început cu pasul său...

Ledul albăstrui a mobilului se aprinde şi Brooke Fraser începe să îngâne tot mai tare „Dudududdu dudud du”!! Un număr lung şi întortocheat mă întâmpină cu o voce caldă, dar nedumirită de româna mea lejeră, de la ora 5 după masa. „Are you on the train?” Engleză şi tren... „zwhat?” Observă că nu ştiu nici măcar dacă e număr greşit sau nu şi se recomandă încă odată după ce deja întrebase dacă sunt Mirela.

Amy, misionara la care trebuia să plec în august, mă aştepta de zori în gară. Am comunicat de ceva vreme prin e-mail cu ea şi coordonatorul organizaţiei Joshia Venture şi în toate dăţile am vorbit de luna august, ca plecare a mea şi ca şi perioadă de tabere. Totuşi, undeva pe drum lucrurile s-au îmbârligat. Adică, era vorba de luna iulie şi de 25 iulie, adică ZIUA DE AZI!!!

Trenul de la ora 06:40, care pleca din Gara de Nord şi ajungea la ora 18:20 în Cesky Tesin. „Văleu mamă” şi pe engleză şi pe română! Tras de păr, ţipete şi adrenalină. Toate „sub control” :)) Primul instinct a fost să ies direct din casă, în papuci de casă, un tricou creponat de cum a împlinit prea mulţi ani şi o pereche de pantaloni scurţi cu care mi-e ruşine şi în casă, la cât de fără „stăpân” sunt. Am scos telefonul de la încărcat şi am asigurat-o pe Amy că ajung... nu ştiu cum, dar ajung mâine. Domnul m-a chemat, aşa că precis are vreun private jet pe undeva şi mi-l poate împrumuta. Am făcut puţin haz de necaz, am încurajat-o şi i-am zis că ne vedem curând, adică mâine. Har şi putere!

Am închis telefonul şi era să trec prin primul zid, din dorinţa de a-mi face bagajul. Cu o mână pe bagaj, cu cealaltă pe telefon, am încercat să-mi croiesc rapid şi simplu drumul. Să plec în noaptea asta, să plec dimineaţă. Am tren? La ce oră? Cum să iau biletele aşa de târziu? Nebuloasă totală...

Am făcut alergare uşoară şi de viteză prin casă, în timp ce am mai băgat o tură de haine la spălat şi mi-am căutat lucrurile standard de plecare. Apoi, sufocându-mă cu întrebări, m-am aşezat din instinct ca un atlet ce a trecut de finish. Dacă Dumnezeu m-a chemat acolo, mi-a creat un loc ce mă încadrează perfect, mi-a dat resursele necesare, inima bună, dorinţa şi vântul sub aripi... am eu până la urmă puterea de a mă duce, eu pe mine, acolo? Nop!

Ruta e a Lui, fata e a Lui [His Girla], Visul e al Lui, realizarea e a Lui. Aşa că, am tras aer în piept şi I-am turnat totul în Mâini. Am închis ochii şi L-am rugat să facă ce este nevoie.

În secunda următoare mi-a sunat telefonul. Fără să salut măcar şi printre oftaturi am zis:

-          “Am o situaţie.. grea.”

-          “Spune-mi.”

-          “Trebuia să plec în august în Cehia, dar se pare că au greşit data şi trebuie să ajung mâine neaparat acolo...”

-          “Aşa, ok. Care ţi-e planul?”

-          “Păi, tren ar fi atunci şi atunci şi mai am de rezolvat… aia şi aia şi vai şi hau şi miau şi offff, mamă, pfoai, văleu, dar cum? şi stai….”

-          “Coboară în 5 minute.”

Schimbare de plan, aşadar. No, doar nu te miri! Viaţa de credinţă nu e scrisă în cărţulii bine puse la punct, cu coperţi cartonate şi colorate viu, în liste mecanice şi idei între “patru pereţi”. E spontană. Lecţiile Sale nu sunt mereu previzibile. Timpul Lui nu ticăie ca al nostru. Căile Lui nu sunt căile noastre. Dorinţa Lui, nu o putem gusta noi mereu. Dar, toate lucrurile, aşa cum le face şi le lasă El, lucrează împreună, spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu.

Mi-am luat câteva “rămasuri de bine”, într-o “fugă a calului”. Una m-a lăsat “fără cuvinte” şi mi-a strâns inima, dar o voi revedea din nou, deşi “merg” cu ea, cu inima ei...

Într-o oră o iau din loc, deci. El mi-a făurit soluţie să ajung, prompt, în siguranţă şi în pace. Private jet-ul e sub formă de oameni care atunci când îi rogi să meargă cu tine până la colţ să iei pâine, merg cu tine încă o milă. Mi-a demonstrat că oamenii care Îl iubesc pe El există şi m-a înconjurat de ei. Iar răsplata majoră să vină de la Tatăl pentru fiecare din voi, oameni de calibru!

Primul pas... here I come!

P.S. Păstraţi-ne în rugăciuni ca să ajungem cu bine :)

His Girla

să ne îmbrăcăm cu Dragoste...

Căci voi aţi murit

Şi viaţa vă este ascunsă

Cu Cristos în Dumnezeu,

Când se va arăta Cristos,

Viaţa voastră,

Atunci, vă veţi arăta şi voi

Să ne îmbrăcăm în Dragoste,

Legaţi în Voia Lui

Cuvântul Său rodind în noi,

Pacea lui Cristos

Pe noi cei trudiţi şi vrăşmaşi

Cu gânduri şi fapte rele

Ne-mpacă prin Sângele crucii

Cu Tatăl cel drept şi gelos

Îmbracă-mă, îmbracă-mă cu Dragostea Ta...

Prin paşi mi se vede sufletul...

Am trăi cea mai "şifonată supravieţuire" pentru o vreme. Lumea mea s-a oprit din expansiune şi a venit momentul să "plouă" şi a plouat... în aşa hal, că Dumnezeu mă ţinea cu Braţele ude. Totuşi, vorba cuiva drag, "dar te ţine..". 

Mi-am început un alt drum. De la [răs]cruce încoace...

"am lăsat în sertarul cu sunete orice expresie,

vreun gând obosit,

nedumeriri şi atmosfere

palide şi neliniştite,

cu tot cu privirile ce mi-au istovit

şi-am plecat apoi de-acolo!

am băut o cană fierbinte,

cu ceai balsamic

de la GRAŢIA S.A.

[se găseşte în abundenţă la magazinul dintre nori],

aburul Său

a trecut printr-o infuzie inima mea

extrăgând doar ce merită a fi păstrat,

iar restul ofiliturilor,

le-a evaporat!.."

Mi-am asumat că "viaţa nu-i de-a gata" şi am început din nou să cred că Dumnezeu are ceva cu mine, adică e îndrăgostit. Că de la El sunt toate şoaptele ce se împletesc ca nişte cercei pe la urechile mele şi inelele de binefacere ce mi-au umplut mâinile cu buchete. Aşa că...

"mai nou,

îmi petrec vremea

crezând

că lui Dumnezeu

îi pasă ce şi cum fac cu viaţa mea,

şi deşi eu sunt cea surdă,

El ştie a se comporta

şi într-un film mut,

apărându-mi prin cadrul vieţii

din când în când,

cu câte un text desenat pe carton..

mai nou,

îmi petrec vremea

mai mult cu Dumnezeu...

străduindu-mă.."

Şi cine ar fi crezut? M-a cucerit din nou.. ca un praf de copt ce-l pui peste aluat, a fost efectul Său peste inima mea. De am crescut ca un vlăstar avid după culoarea plăpândă şi reconfortantă a Dragostei Sale.

"te iubesc, Doamne,

ajută neiubirii mele..

căci practica mă omoară,

muncesc să Te iubesc până când

senzaţia de gol se transformă

în fericirea de a Te iubi mai bine.."

Ca de obicei, "limitarea e la noi". Eram cu El şi mă întrebam cum e dacă pleacă şi unde se duce şi cum rămâne cu mine. Mi se părea că-l gâzduiesc în mintea mea, undeva înfipt în câţiva neuroni prăpădiţi. Rapid s-a născut şi sentimentul de teamă, realizând că..

"la fel ca la ruleta rusească

viaţa are un [pot]enţial mortal

şi poate ucide acei neuroni

şi Te poate şterge din creierul meu…"

Şi-acum Te văd ca într-o reverie, cum stătea-I cu degetul sprijinit în sprânceană şi cum m-ai adunat şi mi-ai spălat rănile gândurilor în lacrimi.

"sunt pregătită,

îmi iau adio de la pierderile mele,

şi-am să mă topesc curând,

o să fiu jertfa de ispăşire
în flăcările arderilor Tale de tot…"

Ştiu doar că am pornit... mi-am lăsat trecutul, nu mă gândesc la viitor prea mult şi nici nu caut prezentul pe hărţi inexistente. Păşeşc zi de zi, iau fiecare stradă pe rând. Fie că e plină de baloane colorate, de zâmbete şi terase, de oameni, de nume şi nume, sau e goală şi stingheră şi miroase a ploaie stătută. Aleg să număr clipele fericite şi din ele să fac "bumbi" de hârtie, pe care să le pot păstra mereu "la purtător".

Odată ce m-am învelit în Dragostea Sa, am lăsat totul în urmă, prin definiţie am devenit şi pregătită de a mă arunca înainte, cu deplină încredere... că El mă va prinde. Până să pun acel picior desculţ pe drumul greu şi-anevoios, normal că am mai trecut o dată prin foc, din cap până-n picioare, ca un ultim "control de rutină". 

Era să sparg farfuria şi bibeloul de preţ, să arunc cu gândurile de perete până ce s-ar fi făcut o pastă vânătă. Dar în loc, m-am "auto [retro]cedat"... 

"dar tot ce vreau e să-mi văd de treaba ce o aveai cu mine!

să-Ţi fiu “piromana” ce dă foc la lumea asta,

în Numele Tău!

vreau să-mi sufli sub aripi până ajung la capătul Visului Tău!

să umbli pe picoarele mele,

să hrăneşti din îmbrăţişările mâinilor mele,

să fii boarea vie din cuvintele mele,

să fii tăria din slăbiciunea mea...

noi ţi-am promis că:

“ne vom rătăci prin gândurile Tatălui,

desfrunzite şi risipite

pe drumuri, ape şi nisipuri,

în căutarea sufletelor ce au nevoie

să se prăbuşească-n El..”

am rămas doar eu..

pot să-Ţi fiu cea de folos?..."

Sunt la drum... de-acum... [continuarea va urma].