Ledul albăstrui a mobilului se aprinde şi Brooke Fraser începe să îngâne tot mai tare „Dudududdu dudud du”!! Un număr lung şi întortocheat mă întâmpină cu o voce caldă, dar nedumirită de româna mea lejeră, de la ora 5 după masa. „Are you on the train?” Engleză şi tren... „zwhat?” Observă că nu ştiu nici măcar dacă e număr greşit sau nu şi se recomandă încă odată după ce deja întrebase dacă sunt Mirela.
Amy, misionara la care trebuia să plec în august, mă aştepta de zori în gară. Am comunicat de ceva vreme prin e-mail cu ea şi coordonatorul organizaţiei Joshia Venture şi în toate dăţile am vorbit de luna august, ca plecare a mea şi ca şi perioadă de tabere. Totuşi, undeva pe drum lucrurile s-au îmbârligat. Adică, era vorba de luna iulie şi de 25 iulie, adică ZIUA DE AZI!!!
Trenul de la ora 06:40, care pleca din Gara de Nord şi ajungea la ora 18:20 în Cesky Tesin. „Văleu mamă” şi pe engleză şi pe română! Tras de păr, ţipete şi adrenalină. Toate „sub control” :)) Primul instinct a fost să ies direct din casă, în papuci de casă, un tricou creponat de cum a împlinit prea mulţi ani şi o pereche de pantaloni scurţi cu care mi-e ruşine şi în casă, la cât de fără „stăpân” sunt. Am scos telefonul de la încărcat şi am asigurat-o pe Amy că ajung... nu ştiu cum, dar ajung mâine. Domnul m-a chemat, aşa că precis are vreun private jet pe undeva şi mi-l poate împrumuta. Am făcut puţin haz de necaz, am încurajat-o şi i-am zis că ne vedem curând, adică mâine. Har şi putere!
Am închis telefonul şi era să trec prin primul zid, din dorinţa de a-mi face bagajul. Cu o mână pe bagaj, cu cealaltă pe telefon, am încercat să-mi croiesc rapid şi simplu drumul. Să plec în noaptea asta, să plec dimineaţă. Am tren? La ce oră? Cum să iau biletele aşa de târziu? Nebuloasă totală...
Am făcut alergare uşoară şi de viteză prin casă, în timp ce am mai băgat o tură de haine la spălat şi mi-am căutat lucrurile standard de plecare. Apoi, sufocându-mă cu întrebări, m-am aşezat din instinct ca un atlet ce a trecut de finish. Dacă Dumnezeu m-a chemat acolo, mi-a creat un loc ce mă încadrează perfect, mi-a dat resursele necesare, inima bună, dorinţa şi vântul sub aripi... am eu până la urmă puterea de a mă duce, eu pe mine, acolo? Nop!
Ruta e a Lui, fata e a Lui [His Girla], Visul e al Lui, realizarea e a Lui. Aşa că, am tras aer în piept şi I-am turnat totul în Mâini. Am închis ochii şi L-am rugat să facă ce este nevoie.
În secunda următoare mi-a sunat telefonul. Fără să salut măcar şi printre oftaturi am zis:
- “Am o situaţie.. grea.”
- “Spune-mi.”
- “Trebuia să plec în august în Cehia, dar se pare că au greşit data şi trebuie să ajung mâine neaparat acolo...”
- “Aşa, ok. Care ţi-e planul?”
- “Păi, tren ar fi atunci şi atunci şi mai am de rezolvat… aia şi aia şi vai şi hau şi miau şi offff, mamă, pfoai, văleu, dar cum? şi stai….”
- “Coboară în 5 minute.”
Schimbare de plan, aşadar. No, doar nu te miri! Viaţa de credinţă nu e scrisă în cărţulii bine puse la punct, cu coperţi cartonate şi colorate viu, în liste mecanice şi idei între “patru pereţi”. E spontană. Lecţiile Sale nu sunt mereu previzibile. Timpul Lui nu ticăie ca al nostru. Căile Lui nu sunt căile noastre. Dorinţa Lui, nu o putem gusta noi mereu. Dar, toate lucrurile, aşa cum le face şi le lasă El, lucrează împreună, spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu.
Mi-am luat câteva “rămasuri de bine”, într-o “fugă a calului”. Una m-a lăsat “fără cuvinte” şi mi-a strâns inima, dar o voi revedea din nou, deşi “merg” cu ea, cu inima ei...
Într-o oră o iau din loc, deci. El mi-a făurit soluţie să ajung, prompt, în siguranţă şi în pace. Private jet-ul e sub formă de oameni care atunci când îi rogi să meargă cu tine până la colţ să iei pâine, merg cu tine încă o milă. Mi-a demonstrat că oamenii care Îl iubesc pe El există şi m-a înconjurat de ei. Iar răsplata majoră să vină de la Tatăl pentru fiecare din voi, oameni de calibru!
Primul pas... here I come!
P.S. Păstraţi-ne în rugăciuni ca să ajungem cu bine :)
His Girla
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu