picătură pe câmp...

Geamul murdar de atâta "vară" şi călătorie nu mă împiedică să trec dincolo de tot şi să zăresc... pajişti animate de flori rozo-movosine, frunze ce-mi mentolează gustul, crengi ce-mi îmbrăţişează gândul, soarele ce mi se cuibăreşte tot mai mult pe umeri cu fiecare oră ce se scurge [poate mă crede vreo floare-a-soarelui pe care vrea să o cucerească cu a sa căldură], ameţitorul vânt ce "îşi pune mintea" cu fiecare funză şi tulpină. Culorile mi s-au înfipt până sub unghii...


Dacă pământul şi toate creaţiile ce-l populează ne pot "lua respiraţia", prin complexitatea  lor. Lucruri pe care le ştim despre lume şi din lume, ce ne uimesc şi cele pe care le descoperim sau le vom afla cândva... ce ne lasă "gură cască"... dar, încearcă să cuprinzi măreţia Lui, a Celui care le-a confecţionat pe toate. 

Cele ce-ţi sar zilnic în ochi, de te-ai obişnuit prea uşor cu ele şi cele nevăzute, care ne înconjoară şi cu care convieţuim într-o anumită armonie. În toate fiind doar frânturi şi mici degustări ale Sale şi a Chipului Său. Totuşi El, Dumnezeu, Realizatorul, absolutul în persoană, cât e de extraordinar de frumos?...


Floarea gingaşă şi finuţă e creată şi proiectată de El, în cele mai mici detalii. Are un farmec de-ţi stă mintea în loc... o floare are culoare şi parfum şi-ţi oferă o îmbătare de simţuri. Îţi amintesc că ne-a spus chiar El, că are grijă până şi de cea mai neînsemnată floare de pe câmp, pe care o bate soarele şi ploaia tot în cap, pe care nimeni nu o ştie şi nu o admiră. Dar, El o ştie pe nume, chiar şi după cel latin [Taraxacum officinale - păpădia] şi o creşte cu aceeaşi pasiune. 

Cu atât mai mult îi pasă Lui de copilaşii Săi. Aşa că, inimiuţă, nu te mai îngrijora de intemperiile ce vor urma, de vântul ce ameninţă să te doboare la pământ, sau de câmpul prea plin de pericole de tot felul. 

Tatăl tău e Grădinarul ce ştie de fiecare [în] amănunt...



                                                                                adresată Picăturii :)

capitolul continuă, s-a înnoit paragraful doar...

Acesta este un capitol, din cartea pe care Dumnezeu a scris-o despre ruta mea.  Câteodată, mai dau de paranteze, puse de El acolo, ca să mă oprească şi să mă înveţe câte ceva din cele scrise ca indiciu între ele. Uneori dau de virgule, aranjate numai perfect ca să pot avea pauza necesară unei răsuflări, ca apoi să pot apuca durmul din nou. Când pune punct mai şi doare, pentru că tot ce se încheie produce o durere şi zdrobeşte cu nostalgie. Dar când dă pagina se cutremură toată treaba, pentru că orice schimbare aduce cu sine frică, teamă, confuzie şi ceva disperare.

Capitolul acesta nu se încheie, Dumnezeu dă pagina doar ca să pot intra în cele pe care a continuat să le scrie în continuare în paragraful următor...

Nimic nu e la întâmplare.. într-o lume guvernată de Dumnezeu, nu există coincidenţe! Aşa că faptul că am ajuns în Cehia, că mi s-a spulberat un alt vis, ca să pot să mă arunc deplin în voia Sa, fără să mă mai uit înapoi şi să fiu total convinsă că locul unde am ajuns şi ceea ce am de făcut, e direct de la El venit. Calea Sa, nu e ca a mea. A mea e plină de gropi, maşinile parchează pe trotuar şi asfaltul e ros de tiruri. Calea Sa, e îngustă dar duce spre Cer...

Mi-a „străpuns” inima cu desenul vieţii mele, mi-a cântat numele şi m-a atras în locul unde m-a vrut. Dumnezeu e o simfonie, o muzică, pe care nu mă pot opri din a o cânta. Chiar şi numele meu [Mi Re La] Îl "aplaudă" cu fiecare notă. Sunt instrumentul Său, când cu-o tobă, când cu-o vorbă. Iar toate acestea nu sunt doar aşa, ci pentru că „aşa” a vrut El. Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile...

Mi-aţi fost mulţi pe aproape şi vă apreciez pe fiecare în parte. Toţi cei care mi-aţi citit blog-ul, cei care aţi dat un „like” şi am ştiut astfel de voi. Cei care aţi scris un comment ceva, de încurajare, o îmbrăţişare, o salutare, care mi-au prins atât de bine. Mesaje la vremea potrivită, ce le-am simţit din Dumnezeu, amintindu-mi că El e cu mine şi că mi-a dat puterea necesară de a duce până la capăt misiunea. Cei care v-aţi rugat pentru mine, pentru sănătate, protecţie, inspiraţie, înţelepciune, putere, bucurie, ajutor, binecuvântare, revigorare, călăuzire sfântă, creativitate....

Vă mulţumesc din suflet şi în special: Ema Vlăduţoiu [eroul meu] şi Tim şi Alinuţa Withfield pentru ajutorul vostru deosebit şi pentru că v-aţi lăsat conduşi de imboldul lui Dumnezeu şi de dragul pe care îl aveţi pentru El. "Prietenul adevărat, în necaz îţi devine frate"... iar voi mi-aţi fost şi îmi sunteţi fraţi...

Fără pasiunea voastră pentru Cristos şi încrederea şi dragul ce mi l-aţi arătat, mi-ar fi fost mult mai grea călătoria, dacă nu chiar imposibilă. Dumnezeu să vă onoreze în cel mai deosebit mod, bunătatea şi sprijinul. Vă sunt profund recunoscătoare...

Piki [Picătura care a călătorit cu mine şi a îmbogăţit ceaiul pe care l-am pregătit pentru Împărat.. ne-am îmbrăcat reciproc în dragostea Sa.. nu te-am lăsat nici pentru o secundă "jos" din sufletul meu şi chiar dacă ale noastre drumuri au luat-o pe alte meleaguri, suntem unite în acelaşi "lac de dragoste" ce e Cristos...], Pingu [beep-urile şi rugăciunile tale preţioase foc, pe care le-am simţit cu atâta forţă lucrând în mine.. He makes beautiful things out of dust, Motzico..], Flore the Mom [inima ta ce s-a dus cu mine, a stat cu mine, m-a „bătut” peste umăr cu câte o rugăciune de mare aliat.. Doamne, ce bine îmi părea când îmi scriai câte ceva..], Andu [cuvinte după care inima mea tânjea, versete ce mi-au întărit oasele şi rugăciuni care mi-au ridicat duhul şi l-au revigorat..], Debo [suflet ce m-a purtat în cuget şi rugă, contribuind activ la paşii mei zilnici], [Nice][Eu] [om drag, ce m-ai ridicat prin fiecare „like” făcându-mă să te ştiu la niciun metru de mine, pe acelaşi scaun cu mine], Simona Ilioni Loga [mulţam mult de geantă, îmbrăţişări ce le zăream pe seară şi care îmi primeau trupul ostenit, ridicându-l fin şi gentil, pentru a mai face faţă încă unei zile de luptă..], Nicoleta Mascas [citind, ai păşit pe ruta muşcată de har şi astfel mi-ai fost „complice”..], Ema Badescu [ţi-am ştiut inima lângă a mea încă de dinaintea plecării, ţi-am simţit sprijinul în cuget şi-n toate mădularele, m-a încurajat susţinerea ta], Carla Preda [„combustibil” perfect şi la timp pentru a ajunge pe rută şi pentru a păşii pe ea..], Cozmi [ţi-ai ţinut surata oaie în inimă şi rugă, m-ai dus cu tine la Brenciulică şi m-ai ridicat continuu, de la faza de proiect de plecare până la ajungerea mea pe „braţul” călătoriei..], Adela Stover [cuvintele tale m-au făcut să mă simt din nou şi din nou la locul potrivit şi pentru mine acesta a fost motto-ul: „omul potrivit, la locul potrivit”.. mi-ai ţintuit ochii spre onoarea de a fi parte din „echipajul” Său de lucru..], Ema Cărbunaru [mesajul tău a venit la cel mai perfect moment, atunci când aveam nevoie de o resuscitare, de o operaţie pe inima obosită şi cam ameţită.. mi-ai îmbălsămat-o, pansat-o cu drag şi ea s-a putut reîntoarce mai puternică la lucru..], Ligeea [mi-a fost de-ajuns să te ştiu de partea mea şi rugându-te, ca să mă simt mai puternică deja, să mai gust odată din inspiraţia de a merge înainte încă un pas, de a renunţa la toate pierderile mele şi de-a mă arunca spre El cu totul...], Dona [măi, tu te-ai rugat pentru mine, măi! Şi nu încerca să scapi că te-am prins, stiu că te-am simţit, măi om drag!], Tania [Dumnezeu făcea click cu mine acolo, dar în conexiunea mea cu El mai aducea şi elemente sau oameni care să-mi susţină mâinile care oboseau din când în când, iar mesajul tău mi-a suflat putere peste mâini şi mi-a trimis inima mai departe cu multă vitejie...], Andruska [mi-ai căutat veştile şi inima, pentru că atunci când porţi ceva cu tine şi nu mai e, simţi... şi tu m-ai simţit..], Barbura Daniela [sunt cine sunt şi datorită ţie, iar rugile tale mă conţin de atâta timp, iar destinaţia ştie bine şi cum să te asculte...] şi mulţi alţii de care nu ştiu, dar care m-au avut prin rugi şi gând...

Mă rog ca Dumnezeu să vă răsplătească înzecit, cu tot ce are El mai bun în visteria Sa de bunăciuni!

Luni seara, stăteam cu una din americanski la o poveste şi i-am arătat pe youtube nişte muzică românească. I-am povestit cât de mult aş vrea să se întâmple mişcări şi „tectonice” de e nevoie, în ceea ce priveşte muzica creştină de la noi. Apoi, că îmi simt fiinţa într-o „cerere”, într-o foame, după cunoaştere, în muzică şi după ceea ce e şi cum e Dumnezeu. Că mă „bate rău” gândul şi că sunt „vânătă” de cât mă tot plesneşte, ca să fac o şcoală de închinare. Doar că la noi nu există, iar cele de prin alte ţări costă de te usuci. Dar, ştiu sigur că nu sunt singura care îşi doreşte aşa ceva, că această foame ne consumă pe mai mulţi, că acest gând îi plesneşte pe mai mulţi.

Fusion se numeşte tabăra şi lucrarea din care am făcut parte. Se ocupă cu instruirea tinerilor în ceea ce înseamnă muzică şi pregăteşte band-uri pentru biserici şi nu numai, instruieşte muzical. Bine ancoraţi deasemenea în studierea Cuvântului, dar cu focus pe muzică, de calitate şi originală. Asta aşa pe scurt. Programul se desfăşoară în mai multe ţări din Europa şi ţine pe întreg parcursul anului, incluzând o tabără de muzică şi arte pe timpul verii. În contextul acesta, o grămadă de tineri pasionaţi de muzică intră în contact cu Evanghelia şi apoi îşi găsesc un loc în biserică. 

Asta s-a întâmplat acum în tabără. Toţi ştiau că e tabără creştină şi au respectat treaba asta, dar o grămadă din ei au venit pentru a învăţa să cânte la ceva instrument, sau pentru a-şi îmbunătăţii cântatul. Aici au luat contact cu cine e Dumnezeu, pentru că pe lângă workshop-uri, s-a discutat mult pe diferite teme, despre Cristos. Şi sunt trataţi în dragoste, acoperiţi de dragoste şi acaparaţi de dragostea lui Dumnezeu. Iar odată ce au gustat din ea, nu se mai pot lăsa..

Sunt pregătită să mă alătur echipei internaţionale, Josiah Venture, ce se ocupă de programul Fusion. Vreau să mă pregătesc, să fiu instruită, să cresc, să acumulez şi apoi să-i fac o „[in]fu[zie]sion” României, din muzică, pe note de Dumnezeu.

Am făcut paşi importanţi pe rută. Harul m-a muşcat la fiecare din ei. Dar mai am de făcut... dar presimt că Dumnezeu îmi stă pitit pe după fiecare din ei şi mă aşteaptă să-i păşesc, rămâi pe aproape...

simfonia Duhul sfânt...

Uneori trebuie să începi cu finalul, ca să poţi vedea per ansamblu toată situaţia. Acum seara în drumul meu spre duş, m-a întâlnit cu Brandon, unul din tinerii americani, care au venit să ajute, ca voluntar. Predă ore de dramă şi canto. De prima dată când l-am văzut mi s-a părut că are o gestică destul de feminină şi că efectiv are poziţia unui balerin. Bine, în mintea mea a fost funny, mai ales să-l tot văd cum îşi mişcă mâinile ca o fată ce vrea să explice câte chestii şi-a cumpărat la shoping şi ce mişcare scenică are. Totuşi, are o voce extraordinară şi un talent deosebit în ceea ce înseamnă dramă şi dans. A jucat în câteva din serialele pentru copii, faimoase de prin State. După primele zile de training deja mi se părea un tip de treabă. Mereu atent şi politicos şi la locul lui. Iar toate părţile sale care izbeau ochiul au dispărut. Am început să văd un om valoros, care are un comportament diferit de al meu, dar care totuşi mă făcea să observ varietatea în creaţia Sa.

La întâlnirea de dimineaţă ne-a povestit câte ceva despre viaţa lui. Despre cât de greu i-a fost la şcoală, pentru că era creştin. Câtă bătaie şi insultă a înghiţit şi cum s-a alăturat unui grup de atei şi satanişti până la urmă. A ajuns să fie exact opusul a ceea ce promova, pentru că anturajul l-a corupt. Lipsa unor prieteni care să-l accepte şi să-l iubească l-a împins pe braţe greşite. Care l-au învăţat doar lucruri groaznice. Deşi provenea din familie de creştini şi mergea în fiecare duminică la biserică, a ajuns să nu aibe nicio treabă cu Dumnezeu şi mai ales să nu mai creadă că El există.

Pentru că nici faptul că avea grupul acesta nu-l alina cu nimic, a învăţat de la una din fetele din grup, să se taie singur. Măcar aşa va simţi ceva. Şi a făcut-o.... seară de seară, adormind în lacrimi şi sângerând. În una din seri a plănuit să se sinucidă. Şi-a pregătit tot ce avea nevoie şi s-a pus pe fapte. Doar că şi-a văzut fereastra deschisă şi primul instinct a fost să meargă să o inchidă. Iar când s-a uitat afară, lumina ce venea de la lună încadra perfect nişte arbori a căror umbră forma o cruce exact în faţa geamului său.... s-a simţit copleşit de o putere şi o căldură deosebită. A stat acolo până ce a adormit. Dimineaţă a mers la biserică cu familia, dar nu putea să-şi scoată din minte imaginea crucii şi supranaturalul ce l-a cuprins. În predica din acea dimineaţă s-a vorbit mult despre credinţă, despre faptul că Dumnezeu se regăseşte în tot şi peste tot, din ceruri până-n pământ. Toate sunt din El, prin El şi pentru El. A permis pe loc Duhului Sfânt să îi părtundă inima şi a fost acaparat de dragostea Sa.

De atunci nu se mai taie, dar i-au rămas cicatricile, pe care eu le-am zărit în seara asta. Am avut cu toţii mult de muncă pentru a pregăti sala de concert şi abia noaptea târziu am reuşit să facem câte un duş. Iar el credea că nu e nimeni pe hol şi a ieşit fără tricou, doar în pantalonii de pijama. Un tânăr de 17 ani, brăzdat de cicatrici pe piept, pe spate şi pe mâini.... s-a ruşinat rău de tot şi mi-a zis că nu se aştepta să fie cineva pe hol şi că nu trebuia să iasă fără tricou. Fără să mă uit spre el, deşi erau vizibile toate, i-am zis că nu trebuie să-i fie ruşine, sunt părţi ale trecutului, dar care nu îi mai definesc viitorul. Acum, acele cicatrici sunt doar frumuseţea ce Dumnezeu o scoate din praful şi noroiul durerii. Sunt "pietre de aducere aminte" a harului care s-a scurs peste rănile sale şi le-a cusut. În urmă rămâne doar locul, restul s-a pierdut în vindecare..

A urmat cu paşi plini de emoţie momentul mult aşteptat, al concertului. Sala plină de părinţi, surori, prieteni şi mulţi căţei. Deci, cehii au o slăbiciune la ceea ce înseamnă câini, mici şi pricăjiţi. Au fost vreo 7 căţei în sală. Zeci de priviri aţintite asupra noastră, părinţi mândri de odraslele lor, care au făcut o treabă excelentă. Au cântat copiii ăştea din toţi plămânii. Trupele formate chiar din începători, parcă au prins aripi, sau i-a încurajat faptul că au avut pe cineva în public care să le facă cu mâna, dar le-a ieşit bestial de bine. Am simţit că fiecare şi-a luat inima şi a pus-o la bătaie, a luptat şi a pus osul la muncă. Din când în când îi priveam, din colţul meu de altiste şi îmi venea să pun totul pe pauză, să dau un „freeze” la tot, ca să nu plece de la mine momentul acela atât de înălţător.I-am aplaudat şi încă îi aplaud din toate "balamalele mele".

După concert am fost asaltată de îmbrăţisări pline de dragoste şi lacrimi ale copiilor. De bileţele şi scrisori, de cadouri şi zâmbete. De inimi noi, transformate de Cristos. M-am simţit atât de onorată, de binecuvântată şi iubită de Dumnezeu. Că Preasfântul nostru Tată, a luat fiinţa mea, mâna asta de praf şi pulbere şi a suflat viaţă peste ea. S-a uitat în sufletul meu de carne şi a zis că-I place şi că m-ar vrea pentru El. Mi-a oferit plăcerea de a fi „Fata Lui” la lucru, de a conduce câteva suflete spre eternitatea cu El.

Nu am experimentat niciodată o aşa putere, mişcătoare, călăuzitoare şi supranaturală cum am experimentat în toate zilele petrecute pe meleagurile acestea. Dumnezeu a apucat inimi şi le-a restaurat în Cristos. Am simţit şi văzut Cerul, căzând peste noi, norii cuprinzându-ne şi Lumina pătrunzând în fiecare colţ. Am trăit atemporal zilele astea şi ruptă de lume şi urât. M-am cufundat în Dragostea lui Dumnezeu, m-am îmbrăcat cu ea, am purtat-o şi am dat-o mai departe, la toţi şi i-a molipsit..

Nu îmi pare rău de nicio clipă, de niciun moment trăit la maxim pentru Dumnezeul meu. Am o deosebită senzaţie când mă uit la ruta muşcată de har. De la început, de când am plecat de pe o zi pe alta. Cum am ajuns atât de purtată şi oarecum "la timp". De lucrurile preţioase învăţate. De faptul că m-am văzut acea piesă potrivită pentru acest loc. De rugăciunile ascultate şi cererile împlinite. De felul în care m-a umplut Dumnezeu cu El şi gândul Său, plin de pace şi viitor cu nădejde. De faptul că oboseala trupească a fost înghiţită de revigorarea puterii Sale extraordinare, în fiecare dimineaţă, după somn de maxim 5 ore şi mişcare non stop pe timpul zilei. De ochii ce mi i-a deschis spre a vedea minunăţia creaţiei Sale, chipul şi asemănarea Sa şi de a o iubi ca pe mine însumi. Mi-a dat o dragoste fără margini pentru ea, care i-a izbit şi i-a atras spre Cruce. Acolo unde eu am fost slabă, Cristos a fost în deplina Sa putere.

Acum că totul s-a terminat, m-a năpădit epuizarea şi fericirea a ceea ce s-a întâmplat. Încă am totul proaspăt impregnat pe retină şi trăiesc aceeaşi vibraţie. Nu m-am despărţit de nimic şi Dumnezeu încă mă poartă pe aceleaşi aripi. Sunt încă în Cehia şi mă gândesc cu groază la plecare, pentru că efectiv nu-mi vine să mă duc de aici.

De fapt, azi Dumnezeu mi-a desenat o nouă diagramă, a rutei de acum încolo... harul s-a înfăşurat în jurul meu şi mi-a descoperit menirea. Ruta continuă, paşii se accelerează chiar.

Dumnezeu e muzica mea, e Mi Re La-ul meu, iar eu sunt instrumentul Său şi El a decis că acum e timpul să înceapă să-şi cânte simfonia prin mine...

seară muşcată de har...

„Therefore, if anyone is in Christ, he is a new creation; the old has gone, the new has come!” 2 Corinteni 5:17

„Augustana” asta a patra, a fost plină de încărcătură şi evenimente. Mi se pare că sunt de când lumea aici pe meleagurile astea „ceheşti” şi e un sentiment de bine. Dar ziua asta chiar a fost cea mai semnificativă.

Câteva lucruri mi-au fost foarte pe inimă. Seara  de ieri urma să fie „Gospel Night”, în care li se spune tinerilor foarte clar şi direct despre Cristos. Apoi, faza cu labirintul, în care fiecare merge şi întâlneşte nişte întrebări, îşi dă nişte răspunsuri şi ia nişte hotărâri. La penultima staţie, în funcţie de răspuns, aveai o altă destinaţie.

1. Nu cred că există Dumnezeu şi tot ce am auzit aici nu mă interesează. [Nu a fost nimeni care să aleagă varianta asta!]
2. Cred că există Dumnezeu dar încă mai am întrebări. [3 persoane]
3. Cred că Isus Cristos a murit pentru mine ca să mă salveze, dar nu sunt încă gata să-L urmez. [5 persoane].
4. Cred că Isus a murit pentru mine şi vreau să-L accept ca Salvator personal. [13 persoane!!!!!!]
5. L-am acceptat mai de mult pe Cristos, dar simt că am nevoie să mă rededic. [7 persoane]

Dumnezeu a mişcat inimi şi Duhul Său le-a pătruns şi le-a "ocupat". A fost un timp cu multă “greutate” spirituală, dar şi cu o luptă extraordinară. Ieri după masă vă chemam şi vă mobilizam la rugăciune împreună cu mine şi vă mulţumesc celor care mi-aţi stat alături şi mă rog să aveţi răsplată de Sus, pentru că sunteţi părtaşi la noile suflete adăugate în “Familia lui Cristos”.

Mi-am luat ieri nişte timp cu Dumnezeu, câteva ore specifice pentru partea de labirint – rugăciune. Am fost cuprinsă de o prezenţă, de am rămas copleşită total. Mai niciodată nu pot sta pe genunchi la rugăciune, pentru că am un genunchi cu probleme şi nu-mi pot lăsa greutatea pe el. Dar simţeam atât de adânc sentimentul de a sta pe genunchi în faţa Creatorului, că am trecut peste ideea că nu pot sta şi m-am prăbuşit pe genunchi. Şiroaie de lacrimi mi s-au scurs peste gloria Sa şi în îmbrăţişarea Sa. Mi-a şters urmele de teamă şi m-a umplut de curaj, mi-a revigorat trupul obosit, mi-a umplut mintea de cuvinte sclipitoare, mi-a deschis ochii la minunăţiile create de El, mi-a intrat sub piele şi mi-a ieşit prin fiecare “por”. Am cerut Duhul Său cel sfânt peste mine şi a lăsat să plouă cu el. 

De foarte mult timp nu am mai stat aşa de proşternută şi în aşa discuţie cu Isus... parcă s-au înlăturat toţi norii de pe mintea şi inima mea şi razele Sale mi-au luminat faţa şi am reuşit a gusta din bunătatea Sa.

Lumânări parfumate, linişte, calm, drum şerpuit, meditare, solitudine, decizie, destinaţie.... o nouă cale, pavată cu torţe aprinse... pe iarbă, covoraşe şi perini colorate şi nişte suflete gata să te întâmpine cu o vorbă bună şi o rugăciune. Cam acesta a fost scenariu staţiei mele. Rând pe rând au tot sosit suflete mişcate şi doritoare de a fi umplute de Duhul Său.

Prima persoană a fost chiar Monika, toboşara mea :) Ea îl acceptase deja pe Cristos, dar simţea că undeva pe drum s-a cam lăsat pe tânjală şi acum simţise nevoia de a-I da Lui întâietate în viaţa ei. Ne-am rugat şi am încurajat-o ca încrederea în sine pe care a dobândit-o în zilele astea, de a da pe tobele alea, de a fi singura fată ce va cânta în concert [la tobe], să rămână în sufletul ei mereu. S-a simţit onorată că mi-a produs atâta bucurie, deşi plăcerea a fost până la urmă de partea mea. Oamenii se uită la scoarţă, la ceea ce izbeşte ochii, iar Monika nu pare a fi luptătoarea Xena, ci mai de grabă o pisicuţă cu ochii mari şi sticloşi ca a lui Puss din Shrek. Dar are atât de mult talent în ea şi note muzicale şi calităţi, că nu ştiu cum de au încăput toate în copila asta atât de firavă. Dar Dumnezeu a ştiut să le clădească perfect şi le va folosi cu ca pe o esenţă puternică, ce stă într-o sticluţă mică.

De îndată ce am terminat rugăciunea cu Monika, de prin întuneric m-a chemat Darina, tipa care mă traduce. Tess, vrea să vorbească cu tine, pentru că îşi doreşte să-L accepte pe Cristos......................................!! Mă aştepta în lacrimi, cu faţa brăzdată de durere şi dorinţă de a primi şi de a fi consumată de Cristos. Am strâns-o atât de tare în braţe... i-am luat mâinile în mâinile mele şi I-am povestit inima lui Isus faţă de ea. Sângele Lui a curs şi a spălat-o şi a zmuls-o din pierzanie, aducând-o la viaţă. A zis că a simţit atât de tare nevoia de a crede, că efectiv i-a mişcat inima, că L-a simţit pe Dumnezeu umplându-i fiinţa cu căldură. Aşa că a ales varianta 4... “ştiu ce am de făcut,” mi-a zis, “vreau de-acum să cred...” Şi noul ei Tată a primit-o cu braţele deschise. I-am povestit cum din prima zi şi-a “băgat” Mâna după ea în mulţime. Când după rugăciunea mea de a-mi arăta pe cineva, ea mi-a “sărit” în ochi de m-a orbit. Cum chiar ea a venit al mine după mărturia mea, să-mi zică ce impact a avut şi că trăieşte lucruri asemănătoare. Că mi-a dat creativitatea de a inventa “prostioare” ca limbajul semnelor şi “rock chick”, doar ca ea să vadă dragostea Sa, care trece peste orice barieră: de limbaj, de background şi cultură, de vârstă, de look, de tot... El e în toate acestea, dar şi dincolo de ele. Dumnezeu a luptat pentru sufletul ei, dar şi pentru a celorlalţi şi ea a fost un suflet ce s-a lăsat cucerit de iubire...

Isus e cel mai minunat gentelman, aşa că nu dă buzna cu bocancul în inima omului, iar Tess a văzut felul atât de tandru pe care l-a abordat Cristos faţă de ea. Şi astfel a dobândit Viaţa...

Am avut 2 fete, Tess şi Niki, care s-au lăsat pătrunse total de dragostea Sa perfectă. Tess a fost hotărâtă şi efectiv umplută de Duhul Său pe loc. A devenit altă persoană, plină de sclipire în ochi şi-n zâmbet. Niki a avut încă multe întrebări şi temeri, cu privire la cei din jurul ei. Cum o vor privi ei de acum şi ce înseamnă această schimbare?... dar a înţeles că prietenii şi anturajul nu îi vor putea satisface niciodată nevoia asta de dragoste şi acceptare şi că la un moment dat o vor dezamăgi şi părăsi, dar Cristos nu va face asta niciodată, ci din contră deja a dat tot ce avea mai scump pentru ea... şi L-a primit şi I-a promis că nu Îi va fi ruşine de El şi cu El.

Nici nu am ştiut că sunt în stare să sar atât de sus încât să dau cu capul de tavan :) Acum pot să le spun americanskiilor, în deplină cunoştiinţă de cauză răspunsul la “what’s up?” – tavanul!!

În sala mare erau câţiva din cei care au luat alte decizii. Printre ei era şi una din fetele de care mi-a fost atât de milă şi m-am tot jucat cu ea, am îmbrăţişat-o şi am băgat-o în seama. Acum două zile mi-a trecut prin minte să le dau ceva la 2 din fete. Respectiv slăbuţei de Katcica [nu ştiu cum se scrie] şi Katinka [nu bag mâna în foc că e aşa scrierea, dar na :)]. Şi mă gândeam la tricourile mele. „Ete na”, că I-a plăcut Domnului ideea şi a vrut să vadă dacă într-adevăr am să fac asta. Aseară, micuţa Katcica, mi-a admirat cămaşa în carouri, dar aşa cu o americo-cehă chinuită şi apoi tradusă la fel de prost de tipa de lângă ea. Am simţit că mă dau de asfalt când am simţit gândul Lui la gândul meu. Instant mi-am dat jos cămaşa şi am îmbrăcat-o pe Katcica cu ea. Nu i-a venit să creadă şi i-au dat lacrimile... chipul ei plin de atâta fericire mi-a fost deajuns... cel mai scump din lumea asta, copila asta fericită până la lacrimi. Dimineaţă, la micul dejun, m-a strigat din mulţime, pentru că o purta cu multă mândrie. Mi-a zâmbit frumos ca un mulţumesc preţios...

M-am îmbrăcat cu dragoste la începutul taberei şi apoi din nou la începutul zilei şi am reuşit să îmi dau jos tot câte o haină şi să învelesc câte un suflet şi chiar şi un trup finuţ, iar pentru toate acestea, toată slava, onoarea, cinstea, gloria şi recunoştinţa fie adusă lui Dumnezeu şi numai Lui!

Cristos e autorul meu, iar eu vreau să-I fiu autoportret...

să ne pregătim de Soare!...

M-am culcat azi şi m-am trezit tot azi. O „mână” de ore dormite, neîntoarsă, dar totuşi prea puţine ca să pot funcţiona în parametrii normali. Târându-mi fiinţa la întâlnirea de dimineaţă, care nu s-a anulat din cauza oboselii sau a prea puţinelor ore de odihnă, ci i s-a aprins un bec. În dimineaţa aceasta, le vom servi tinerilor micul dejun în pat, vorba cehilor: „breakfast in bed” :)

Fiecare lider şi asistenul său s-a luat cu tăvi şi ce a mai putut şi a mers din cameră în cameră pentru aş servi „odraslele”. Pe unii i-am trezit direct, dar frumos, fără să le sară inima în farfurie. Au fost foarte impresionaţi, mai ales că ştiau cât de obosiţi suntem şi noi, poate chiar mai obosiţi decât ei, pentru că în culise noi tot „meşterim” ca ei să aibe parte de tot felul de „chiţibuşuri”. Şi-au apreciat mult liderii şi gestul, care într-adevăr a dat dovadă de dragoste sacrificială. Abia după ce ne-am hrănit „audienţa” ne-am pus şi noi la masă, de fapt mi-am luat bucata de pâine cu nu ştiu ce fel de cremă de peşte bătut peste spate şi brânză raşchetată şi am fugit la workshop-ul ce îl am în custodie.

„Explicaţiune”. În tabără funcţionează mai multe workshop-uri, de: tobe, pian, chitară acustică, electrică, bass, canto, foto, video, engleză, creative design, leadership, şi dirijat. În ultima zi de tabără vom avea un concert la care sunt invitaţi toţi părinţii copiilor, prietenii lor, oamenii din oraş şi oricine vrea. Suntem amplasaţi undeva în mijlocul localităţii şi cam toată lumea ne-a văzut mişunând pe aici, sau mai rău, ne-au tot auzit decibelii. În aşa zisă programă a workshop-urilor noi trebuie să-i pregătim de acest concert. Avem 12 piese, în engleză şi cehă. Ei trebuie să le cânte. Cine e la mine la tobe, îşi alege o piesă, o învaţă şi o cântă la concert. Cine e la chitară la fel şi tot aşa. Grea treabă, serios! Primele zile am rămas strâmbă când am auzit ce „vis eroic” au oamenii ăştea, ca oameni care sunt începători chiar la instrumente grele, să ajungă să cânte într-un concert o piesă ca The Pretender, a celor de la Foo Fighters. Dar după ce am avut prima repetiţie cu corul şi am văzut cum a început să sune după o repetiţie, mi-am făcut „crucea de rigoare” şi mi-am dat peste gură că am gândit aşa de pesimist. Şi ce vreau să spun este că, am o fătucă ucenică, foarte timidă, blonduţă, slabuţă, finuţă, tăcută, dar hotărâtă. M-am bucurat mult că am o tipă la tobe, că îmi pot preda mai departe ştafeta unei „girle” :) Fără să fiu de uimire, că fetele sunt abile şi multi tasking, fătuca asta, Monika, l-a „luat” pe celălat băiat cu care concura pe aceeaşi piesă. Azi, am dat un test ca să vedem cine ar putea să facă faţă la piesă şi la concert şi după ce i-am dat o „injecţie” de râs cu glumele mele de „lovită într-o aripă” şi un ţipă tare că eşti cea mai bună. S-a pus tipa la tobe şi le-a rupt!!!! Ce lecţie au înghiţit cei 6 băieţi din sală. Că celălalt tobar care are workshop-ul 2 de tobe după masa, a înghiţit în sec şi a zis direct că ea primeşte piesa.

Monika cehiska a câştigat! Deşi bate la tobe doar de 4 zile!!! :D A reuşit să cânte o piesa destul de grea, de la cap la coadă. M-a impresionat şi Îi mulţumesc la Dumnezeu că i-a dat izbânda asta, pentru că e foarte retrasă, dar astfel a câştigat mult respect în ochii celorlalţi şi încredere în sine. După ce a cântat şi am felicitat-o pentru prestarea ei, s-a înseninat şi strângea din pumni cu încredere. Stătea dreaptă pe scaun şi din când în când dădea din cap, ca şi când şi-ar zice în minte: „Am reuşit! Wow, chiar am făcut-o!”. În acest moment, am marea onoare să merg şi să-i dau vestea cea bună, că ea va cânta piesa!! Drum Chicks Rock! :)

Îţi mai aminteşti de faza cu labirintul? Când nu am înţeles cuvântul şi ca un căţel mic şi pierdut în spaţiu, i-am urmărit pe ceilalţi din echipa mea. Eh, vom face acelaşi lucru în seara asta. Bine, fără partea cu pierdutul, că le vom spune în cehă cum stă toată treaba. Dar, partea tare a labiritului este că după ce îţi pui nişte întrebări, meditezi şi îţi propui câte ceva, la capăt, la ultima staţie, cineva sta cu tine şi se roagă pentru tine. Mie, personal faza asta mi-a prins foarte bine, pentru că se rostesc cuvinte puternice peste tine şi cuvântul are putere.

Ieri, cei din echipa de coordonare m-au ales pe mine şi încă pe cineva ca să fim persoanele acelea care vor fi mijlocitori... şi mi-e onoare. Îmi doresc să pot înălţa nişte rugăciuni atât de puternice, încât chiar literele să prindă viaţă în inima lor. Să se sfărâme orice lanţ care ar putea să-i robească şi să pătrundă Lumina lui Cristos în orice colţişor a fiinţei lor. Mă rog să am cuvinte potrivite, pentru că fiecare este important şi deosebit în felul său şi vreau să mă rog pentru nevoia sa specifică. Nu va fi copy-paste, ci va fi inimă la inimă. Vreau să-i binecuvântez, să le insufle Domnul putere, curaj, sfinţenie, dragoste, neprihănire şi să lase Duhul Său peste ei din plin. Vreau să plece cu ceva de aici, cu desaga inimii mai plină, dar nu cu un tricou, nişte acorduri, nişte ritmuri şi beţe, o brăţară culistăcă, ci slălaţi în jertfa lui Cristos.

Lasă-ţi duhul să mi se alăture de pe la 10 seara la noi acasă în România, ce aici e 9.  Lasă-te purtat de o susţinere în rugăciune, căruia îi pasă de 50 de suflete, de veşnicia lor şi mai ales de alegerea ce le stă în faţă. Fii parte din armata lui Cristos, alege să lupţi de partea Lui şi împreună cu mine...

Tatăl meu adevărat, vreau ca după seara asta să priveşti spre noii Tăi copii şi să dai petrecere acolo în ceruri pentru fiecare din ei. Să Te cobori peste ei, să le vorbeşti şi să îi iubeşti. Iar când te uiţi spre mine, să îţi placă rodul meu crescând şi să-mi zâmbeşti frumos...

Povocarea către tine zace în Coloseni 1:9-11..

"De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească; pentru ca, astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu, întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie..."

 

supravieţuirea sufletească...

În fiecare zi mai supravieţuim un pic, firul vieţii ni se mai prelungeşte şi sincer, nu e meritul nostru. În primul rând, nu noi ne oferim şansa de a mai avea parte de încă o zi, ci Dumnezeu, Creatorul, dar putem influenţa felul în care va decurge ea. Putem supravieţui, într-un mod şifonat sau într-un mod care onorează, pe al nostru Domnul şi pe noi.

Ieri, am avut o chestiune specială în tabără. S-a organizat o deplasare stil "suvivor". Adică, am plecat de dimineaţă, cu un rucsac în spinare, în care aveam o sticlă cu apă, o foaie şi un pix, o lanternă, o geacă, aparatul foto şi poate, dacă cumva erai norocos, o felie de "energie" manifestată printr-o bucăţică de ciocolată, napolitană, chiar şi pâine goală şi uscată. Aşadeci, o "plimbare" de vreo douăzeci şi ceva de km... Am fost 5 echipe, a câte 7-8 membrii. Fiecare echipă a avut 5 plicuri, în care se aflau întrebări sau task-uri. De la partea în care a trebuit să ne luăm papucii în mâini, pe post de copite şi să alergăm pe un câmp ca nişte cai. La faza în care cu trupurile noastre trebuia să formăm numele taberei :"Fusion". Apoi, a trebuit să redăm o fază din filmul "Troia" şi noi am ales partea în care Ahile o ia "pe coajă" şi cu o săgeată înfiptă în călcâie este omorât. Totul s-a întâmplat lângă un castel "rupt" parcă din peisajul Sighişoara şi timpurile sale medievale. Ne-am scăldat într-un lac privat, dar după ce am cerut voie, chiar dacă prima dată am sărit gardul şi apoi am cerut voie, de fapt am primit acordul :) A trebiut să căutăm o anume familie şi o anume persoană... îngropată într-un cimitir!!! Şi deştepţii de băieţi au întrebat un biet om de pe acolo dacă ştie cumva unde e "Rodina" Blablabla, adică: Unde e familia Smejhweuwu? :)))) S-a blocat pentru o secundă, dar văzându-ne câţi eram se gândea că noi chiar avem nevoie să ne găsim "răposata" străstrăstrăbunică. 

Nu cred că e nevoie să vă spun de câte ori ne-am rătăcit, ci doar să menţionez că am ajuns înapoi la 2 noaptea. După ce am mers toată seara şi o parte din noaptea ce ne-a prins, prin pădure!!! Şi nu orice pădure, ci una plină de băltoace şi noroaie, de crengi şi liene, de prăpăstii şi râuri spumegânde, de copaci falnici şi semeţi... dar, pe lângă toate aceste izbitoare inconveniente, a fost cel mai incredibil cer pe care l-am zărit vreodată... încadrat perfect de coroanele prea înalţilor copaci. "Templul perfect a lui Dumnezeu". Un fel de brazi, golaşi la trunchi şi cu o coroană scurtă, plină de ace groase, dar totodată elegantă şi dătătoare de acel sentiment de calm, ce îl oferă mirosul de pin sau de brad. Era să ne rupăm gâturile de nu ştiu câte ori, ne-am zgâriat, ne-am urzicat, ne-am murdărit ca nişte porci mistreţi şi aproape ne-am rupt hainele de pe noi... dar am supravieţuit!

Vrobeam ieri dimineaţă, la întâlnirea prea matinală a liderilor, că Dumnezeu ne-a înzestrat cu atâtea calităţi, talente şi talanturi şi că trebuie să ne folosim diversitatea în a-L onora pe El şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Eh, dacă atunci când am pornit la drum cu echipele, unele erau în pom şi pomul în aer. Adică, jumtătate o luau în dreapta şi ceilalţi erau atât de "imuni" şi neobişnuiţi cu ei, că o luau fără niciun stres în stângă şi se duceaaaauuuu mult şi bine până îşi dădeau seama că ceva "e greşit". Dar, după atâtea ore de mers pe jos şi cu o oboseală cruntă în oase şi minte, oamenii au început să arate compasiune. S-a blocat egoismul şi răutatea undeva într-o creangă de pe drum, au alunecat într-o băltoacă prin pădure şi au rămas acolo, pentru că nimeni nu a mai vrut să le ridice şi să le care mai departe. În schimb, toţi au avut imboldul de a se ridica unii pe alţii şi de a se sprijinii. A fost deosebit să-i văd aşa, cum îşi săreau unul altuia în ajutor. Cum culegeau mere pe de marginea drumului şi împărţeau între ei, cum una din fete, care avea un colţ de pâine, deja uscată şi veche de pe drumul anevoios, a rupt bucăţele mici, mici şi le-a împărţit cu toţi. Aproape câte o fărâmă cu o boabă de susan în vârf, dar plină de dragoste şi dătătoare de energie.

Pentru că Tess, fătuca de care ţi-am mai povestit era în grupul celor de la Fryland, Terry, coordonatorul a decis ca eu să merg cu acel grup, ca să am oportunitatea de a mai sta cu ea. Dacă ieri şi alaltăieri era ca o floare proaspătă, un boboc, ce îmi permitea să stau aproape de petalele ei. Ieri s-a desfăcut în toată splendoarea ei. A început aşa din neant să-mi povestească de faptul că sora ei mai mare, [Tess mai are încă 3 surori şi un frate, o soră mai mică, ce locuieeşte cu ea şi cu mama ei şi ceilalţi 3 mai mari, care locuiesc prin oraşe apropiate, dar pe cont propriu], e anorexică şi că numai ce a ieşit din spital din cauza asta. Că fratele ei, fumează marijuana. Că are mamă vitregă şi fraţi vitregi, după tată. Că tata e departe şi că nu l-a văzut decât acum o lună, după 11 ani. Cu o engleză vorbită mai mult în cehă mi-a zis toate astea, dar dincolo de cuvinte, semne, priviri, mimică şi gestică, am zărit atâta durere şi nevoie de dragoste. Iar faptul că a invitat unul din băieţii cei mai rockeri, care nu e creştin şi care ar putea face bâză de ea, să traducă ceea ce voia să-mi zică, mi-a demonstrat că nu îi mai pasă de ce zic ceilalţi, ea are apăsarea asta peste ea şi vrea oarecum să o scoată înafară şi să afle soluţie. I-am amintit de cele trăite de mine, de faptul că părinţii mei nu mi-au oferit dragostea de care aveam nevoie. Şi că tot ceea ce am văzut în schimb a fost violenţă, verbală şi în fapte. Că deşi păream dură şi voiam să arăt că ceea ce se întâmpla acasă nu mă influenţa, în mine era o rană deschisă ce sângera constant. Mi-a şi zis că lucrurile astea nu o mai dor şi că vrea să fie indiferentă. I-am "desenat" din nou dragostea perfectă a lui Cristos, care o primeşte şi care chiar o iubeşte. Doar dragostea asta a Lui o va împlini şi o va ajuta să ofere şi ea la rândul ei dragoste oamenilor din casa ei. Pentru că asta o nedumirea pe ea, felul în care trebuie să se raporteze la ei. Am sfătuit-o să nu urască şi nici să nu imite ceea ce vede. Dar, mi-a şi spus şi chiar şi arătat că nu îi place ideea de acool, ţigară sau drog. Toată această discuţie am purtat-o cu ajutorul traducerii lui Veve, 'ăl mai rocker tip, despre care vă povestesc imediat ce-mi termin ideea asta. Iar pentru că şi el avea dificultăţi în a vorbi engleza s-au mai alăturat câţiva băieţi şi fete, aproape toţi din grup. Aşa că, au avut oportunitatea de a asculta o Veste Bună şi să guste din Dragostea lui Cristos. Erau atât de serioşi, ascultau şi îşi traduceau unii pentru ceilalţi, ca toţi să audă şi să ştie despre ce e vorba. Când i-am văzut aşa captaţi, efectiv m-am gândit la cât de mare e puterea Domnului şi m-am rugat să am cuvinte portivite. Care să le vorbească specific inimilor lor... şi sper că acest lucru s-a întâmplat... eu am semănat sămânţa, dar Cristos o udă şi o va creşte...

Veve.. tipul cu un tricou horror şi muzică de "crăpat borcane". Tricou: Ceva monstru de bărbat ce ţine într-o mână câteva capete tăiate şi sângerânde. Cu cealaltă mână poartă o sabie plină de sânge. Are părul lung şi negru de nu i se văd decât pupilele albe. Umbre "cripioate" şi fiori reci. Tot drumul a ascultat pe telefon, ca un "manelist român", adică "împărtăşind" cu noi toţi, nişte melodii atât de metal că mă zgâria direct pe creier fiecare acord dat pe un ritm total nebun. Pe lângă acestea, are părul lung şi blond şi dădea din cap şi din păr peste tot. Mă mir că nu s-a agăţat prin nişte crengi când eram prin pădure :))) No, dar făcea ce făcea şi ori era direct în faţa mea, ori în spatele meu. Şi tot drumul : "OAAAAAAA!!!! [răcnet prelung] Butzi, butzi, butzi!!! [tobă de bas şi premier scurt şi bătut într-un ritm ameţitor], "Blooooddd!" "Hate!" "Noooo!" [voce subţire şi atingând un ton foarte înalt, stil vocalistul de la Iris]. Dar, a fost incredibil să-l văd chiar pe el traducând şi mestecând pe ideea de Dumnezeu...

Abia am supravieţuit, călătorind în timp, prin castele medievale, păduri dese şi înşiruite pe sub înaltul cerului înstelat, câmpuri pline de cartofi şi grâu, peste poduri şi pe şosea. Dar, la destinaţie nu au mai ajuns aceeaşi oameni, mă rog, echipa Fryland Oc., ci oamenii care s-au "murdărit" unii cu alţii, care s-au lăsat unul pe altul în suflet, care au întins mâni salvatoare şi care s-au înfrăţit...

We will survive, we did suvive! :D

praf transformat prin Viaţă...

„You make beautiful things out of the dust...” şi aşa e, Dumnezeu ridică lucruri frumoase din praf şi noroi, un fel de Phoenix. Aşa m-am simţit în dimineaţa asta, când mi-am luat viaţa la „rost” şi am văzut câtă dramă şi tragedie am trăit şi cum toată perioada aceea, de copilărie, acum înfloreşte. M-a şlefuit în ceea ce sunt şi acum prinde culoare totul şi nu  una vântătă, aşa cum a avut timp de mai mulţi ani, ci de albastru deschis, azuriu ca cerul.

Mi-am luat „buchetul” de ani de viaţă şi florile sale şi le-am aşezat în faţa tinerilor azi. Şi m-am rugat ca „parfumul” lor să fie ceva ce îi va „îmbăta” de dorinţa de a cunoaşte mai mult din Dumnezeu, dar mai ales, de a-L accepta. Am simţit în toţi rărunchii rugăciunile oamenilor ce-mi „au spatele” şi vă mulţumesc cu toată reverenţă şi să vă aşteptaţi la răsplată "grasă" de la Părinte. Fără nicio teamă, m-am dus în faţa lor. În mintea mea literele formau cuvinte coerente, aveau ordine şi logică, mergeau coronologic şi conturau o dragoste nemărginită, a lui Cristos. În timp ce Hanka mă traducea, am realizat cât de multă înţelepciune în vorbe îmi acorda Dumnezeu. Că am atins nişte corzi foarte sensibile, pe care nici dacă „îmi storceam toţi creierii” precis nu reuşeam măcar să te întrezăresc. M-am abandonat înaintea Lui, i-am dat tot trecutul meu şi prezentul. Din trecut a luat tot ce a putut folosi pentru a influenţa prezentul şi a determina viitorul...

O aşa prezenţă m-a „năpădit” că m-am văzut „pierdută” în El şi că aveam „râuri” ce curgeau din mine şi inundau, atât pe dinăuntru cât şi pe dinafară. Priveam în ochii lor şi din când în când, la ceea ce spuneam unul câte unul privea în jos, ca şi cum se „simţea” sub lupă. Rezonau... se regăseau.. erau acolo unde am fost cândva eu. I-am zărit plângând pe câţiva şi din toată inima le-am sters lacrimile cu dragostea lui Cristos. Am luat jertfa Lui şi am aşezat-o deaspura lor, i-am acoperit şi i-am încălzit cu iubirea copleşitoare a Dumnezeului nostru... Au fost cele mai intense momente pe care le-am experimentat de când sunt aici. Fără bariere, diferenţe de limbă, de cultură, de culoare, de vârstă, de neam, de probleme, de orice... ci doar suflete deschise.. în faţa cărora am lansat provocarea: „Care e decizia ta? Ce alegi tu pentru tine? Vei accepta dragostea lui Cristos, care a dat totul pentru tine?...”

La finalul sesiunii m-am plimbat printre zeci de priviri pline de drag. Acum nu mă mai zăresc la fel, de acum câteva ore, le sunt „surată”, le înţeleg zbuciumul şi inima. 

La masa de prânz am stat cu câteva fete cu care am format un grup: „rock chick”. Copilele nu vorbesc mai nimic engleză, aşa că nu prea pot comunica cu americanii sau cu cei care conduc, ci numai cu liderii lor cehi. Aşa că le-am strâns la masa „limbajul semnelor”. Doară toţi ştim a vorbi orice limbă... cu mâinile :) Dacă vreau să zic că e bună mâncarea, mă mângâi pe stomac, zic mmmmm şi apoi ridic degetul mare sus ca un mare OK. Dacă vreau să le întreb cum au dormit, îmi rotesc mâinile în semn de "cum?" şi îmi pun mâinile strânse lângă cap ca şi cum aş dormi. Fetele pricep şi răspund şi adoră limbajul. Din când în când, dacă număr până la 4 trebuie să facem schema cu valurile, ca pe stadion şi să ţipăm :)

Trei din fetele de la masa mea nebunatică, cu semne şi minuni, la prânz, m-au invitat să merg cu ele până la magazinul din oraş, ca să-şi ia ceva de ronţăit. Mi-am dat seama că vor să-mi vorbească, sau doar să mă aibă aproape. Aşa că, mi-am luat-o pe a mea slovacă de fată, care îmi traduce, chiar şi cele mai trăznite chestii şi am pornit. Voiau să mă cunoască şi să-mi stea aproape, că trec prin chestii similare cu cele povestite de mine. Doar una din ele merge de ceva vreme la biserică, Adele. Dar celelelate două nu. 

Curios e că din prima zi de tabără, de fapt de când au „aterizat” copilaşii în această locaţie, am observat-o pe una din „fătuţe”, că avea părul roz pe o parte şi pe cealaltă era blondă. Dar era aşa de drăguţă şi timidă. Apoi, am aflat că îmi va fi ucenică la tobe şi i-am scris pe peretele Fusionbook, alternativa lui Facebook. S-a înroşit ca o pătlăgică, dar s-a bucurat mult, că tipa de la tobe i-a scris chiar ei. M-am tot pus cu ea la masă, dar nu ştie engleză şi chiar din cauza ei, că mi-e dragă şi că o tot văd singură, am inventat limbajul semnelor, ca să pot comunica cu ea. O cheamă Tess, are 14 ani şi locuieşte în Fryland Oc.

Tatăl ei e polonez şi locuieşte în Florida. Acum o lună l-a văzut prima dată după 11 ani pentru că a mers în State. Are o foame după a fii iubită şi acceptată. Caută refugiu şi alinare. Iar toate acestea şi nu numai, se găsesc din belşug şi în variantă perfectă la Sânul Domnului. Când am ajuns la magazin, am luat-o de după umăr şi am început să cânt ceva. Cu ochii mari, m-a strâns tare în braţe şi într-o engleză „zbârcită”, dar pe care eu o primesc cu atâta drag, mi-a zis că mă place mult. La ieşire, a scos din plasa cu bunătăţile cumpărate, un caiet pe care e desenat un ursuleţ pârâit. Se numeşte Kuky şi e desenul ei favorit şi s-a gândit să-mi dea ceva frumos :) .... Am îmbrăţişat-o lin şi din nou m-a strâns cu atâta ataşament de mi-au dat lacrimile...

Pe drum înapoi, am tot râs cu ele , de una de alta, mai ales de încercarea mea de a vorbi cehă :D Că la fiecare cuvânt pe engleză şi unele pe română, pun un „u” sau „ski” şi am rezolvat totul, ştiu cehă. Am cules flori de pe drum, gălbenele and stuff, trifoi şi conuri de brad, nu trandafiri sau lalele din curţile oamenilor. Nu le învăţ chiar toate „prostiile” pe care le ştiu :)))) Şi m-au învăţat că: „cicka” [chitcika] înseamnă flori şi mi-au zis şi cum se zice la con de brad, dar am uitat :))) deşi, dacă fac un exerciţiu de memorie, pot să zic că se spune: „conski” :D

În dreptul camerei mele, cele două fete care sunt novice în ale lui Cristos, s-au oprit şi mi-au zis că mă plac mult şi că le-a făcut aşa de mult bine mărturia mea, în sensul acela, că mă văd o „soră” de-a lor. Apoi, s-a lăsat cu un: „I love you” din partea lor şi cu o îmbrăţişare la grămadă, sau vorba cehilor: „group hug” :) Iar Lucy, mi-a zis că sunt aşa de nebunatică şi că aşa de mult îi place că sunt aşa. Iar asta mă face originală, iar dacă nu aş fi aşa de gaşcă, nu ar fi aşa de faină. Mare compliment :) Dar mă simt! Sunt nebună pentru Cristos, sunt „dusă” după El..

Doamne ajută-ne să fim în flăcări după şi pentru Tine!

de vorbă cu Cerul..

Rugăciunea unui suflet "desculţ" în faţa Sa şi vulnerabil în ochii tăi, suflet ce citeşti următoarele slove:

"Mi-e uşor să mă simt singură sau câta deprimată, că nimeni nu mă "vede" şi de multe ori nu mă observă. De am ajuns să o dau pe română din când în când, poate de dor, dar mai probabil din cauză că nu pot procesa atâta engleză. Dar nu sunt aici să fiu văzută şi e grea poziţia asta, că tânjesc, ca toţi ceilalţi după iubire, acceptare şi atenţie. Totuşi, locul meu e "pierdut în mulţime", iar de acolo, din "anonimat", acţiune. Chiar dacă oamenii nu văd, ştiu sigur că El ştie, vede şi-mi ajunge. Vreau doar ca El să adauge o nouă nestemată la coroana zâmbetului ce mi-l poartă..

Cât conţinut ai pus în oamenii aceştia Doamne, în toţi, în americanski, cehi, slovaci, chiar şi români... Dar oricum, nu vreau să le văd chipul uman, hainele ce îi învelesc, shoezii de la DC, părul colorat, pierce-urile şi tatuajele ce îi împodobesc, ci doresc să le văd esenţa, căci e divină, e cu miros şi gust de Cer.


Fă, Doamne să plouă în mine cu dragul Tău, faţă de operele Tale de artă, fă-mă plină de pasiunea Ta pentru noi. Vreau să mi se vadă pe chip, pe mâini, pe sub picioare, în ochi, ieşind de oe buze, în atitudini şi în fapte.


Învaţă-mă să slujesc cu suflet cald. Să fiu la locul potrivit, punând mâna să fac lucruri mici şi lucruri mari. Deschide-mi larg pleoapele să văd unde e nevoie şi dăm înţelepciune de la Tine, ca să vin cu soluţii. Ajută-mă să ofer şi să fiu o binecuvântare fără a cere nimic în schimb. Vreau să Te văd în tot ceea ce fac.. iar purtarea mea să fie ofranda mea către Tine. Fă-mă să fumeg în mirosul Tău favorit...


Lasă prezenţa Ta eliberatoare peste noi şi ajută-mă să găsesc măcar o persoană cu care să Te împărtăşesc! :)"


Locaţia: Câmp
Ora: "neexactă" :)

P.S. Pe dimineaţă, voi avea o mini mărturie a vieţii mele trasnformate de Cristos. Mi-ar fi de mare ajutor să am de partea mea şi rugăciunea ta. Să-ţi afli răsplată de la Domnul!