seară muşcată de har...

„Therefore, if anyone is in Christ, he is a new creation; the old has gone, the new has come!” 2 Corinteni 5:17

„Augustana” asta a patra, a fost plină de încărcătură şi evenimente. Mi se pare că sunt de când lumea aici pe meleagurile astea „ceheşti” şi e un sentiment de bine. Dar ziua asta chiar a fost cea mai semnificativă.

Câteva lucruri mi-au fost foarte pe inimă. Seara  de ieri urma să fie „Gospel Night”, în care li se spune tinerilor foarte clar şi direct despre Cristos. Apoi, faza cu labirintul, în care fiecare merge şi întâlneşte nişte întrebări, îşi dă nişte răspunsuri şi ia nişte hotărâri. La penultima staţie, în funcţie de răspuns, aveai o altă destinaţie.

1. Nu cred că există Dumnezeu şi tot ce am auzit aici nu mă interesează. [Nu a fost nimeni care să aleagă varianta asta!]
2. Cred că există Dumnezeu dar încă mai am întrebări. [3 persoane]
3. Cred că Isus Cristos a murit pentru mine ca să mă salveze, dar nu sunt încă gata să-L urmez. [5 persoane].
4. Cred că Isus a murit pentru mine şi vreau să-L accept ca Salvator personal. [13 persoane!!!!!!]
5. L-am acceptat mai de mult pe Cristos, dar simt că am nevoie să mă rededic. [7 persoane]

Dumnezeu a mişcat inimi şi Duhul Său le-a pătruns şi le-a "ocupat". A fost un timp cu multă “greutate” spirituală, dar şi cu o luptă extraordinară. Ieri după masă vă chemam şi vă mobilizam la rugăciune împreună cu mine şi vă mulţumesc celor care mi-aţi stat alături şi mă rog să aveţi răsplată de Sus, pentru că sunteţi părtaşi la noile suflete adăugate în “Familia lui Cristos”.

Mi-am luat ieri nişte timp cu Dumnezeu, câteva ore specifice pentru partea de labirint – rugăciune. Am fost cuprinsă de o prezenţă, de am rămas copleşită total. Mai niciodată nu pot sta pe genunchi la rugăciune, pentru că am un genunchi cu probleme şi nu-mi pot lăsa greutatea pe el. Dar simţeam atât de adânc sentimentul de a sta pe genunchi în faţa Creatorului, că am trecut peste ideea că nu pot sta şi m-am prăbuşit pe genunchi. Şiroaie de lacrimi mi s-au scurs peste gloria Sa şi în îmbrăţişarea Sa. Mi-a şters urmele de teamă şi m-a umplut de curaj, mi-a revigorat trupul obosit, mi-a umplut mintea de cuvinte sclipitoare, mi-a deschis ochii la minunăţiile create de El, mi-a intrat sub piele şi mi-a ieşit prin fiecare “por”. Am cerut Duhul Său cel sfânt peste mine şi a lăsat să plouă cu el. 

De foarte mult timp nu am mai stat aşa de proşternută şi în aşa discuţie cu Isus... parcă s-au înlăturat toţi norii de pe mintea şi inima mea şi razele Sale mi-au luminat faţa şi am reuşit a gusta din bunătatea Sa.

Lumânări parfumate, linişte, calm, drum şerpuit, meditare, solitudine, decizie, destinaţie.... o nouă cale, pavată cu torţe aprinse... pe iarbă, covoraşe şi perini colorate şi nişte suflete gata să te întâmpine cu o vorbă bună şi o rugăciune. Cam acesta a fost scenariu staţiei mele. Rând pe rând au tot sosit suflete mişcate şi doritoare de a fi umplute de Duhul Său.

Prima persoană a fost chiar Monika, toboşara mea :) Ea îl acceptase deja pe Cristos, dar simţea că undeva pe drum s-a cam lăsat pe tânjală şi acum simţise nevoia de a-I da Lui întâietate în viaţa ei. Ne-am rugat şi am încurajat-o ca încrederea în sine pe care a dobândit-o în zilele astea, de a da pe tobele alea, de a fi singura fată ce va cânta în concert [la tobe], să rămână în sufletul ei mereu. S-a simţit onorată că mi-a produs atâta bucurie, deşi plăcerea a fost până la urmă de partea mea. Oamenii se uită la scoarţă, la ceea ce izbeşte ochii, iar Monika nu pare a fi luptătoarea Xena, ci mai de grabă o pisicuţă cu ochii mari şi sticloşi ca a lui Puss din Shrek. Dar are atât de mult talent în ea şi note muzicale şi calităţi, că nu ştiu cum de au încăput toate în copila asta atât de firavă. Dar Dumnezeu a ştiut să le clădească perfect şi le va folosi cu ca pe o esenţă puternică, ce stă într-o sticluţă mică.

De îndată ce am terminat rugăciunea cu Monika, de prin întuneric m-a chemat Darina, tipa care mă traduce. Tess, vrea să vorbească cu tine, pentru că îşi doreşte să-L accepte pe Cristos......................................!! Mă aştepta în lacrimi, cu faţa brăzdată de durere şi dorinţă de a primi şi de a fi consumată de Cristos. Am strâns-o atât de tare în braţe... i-am luat mâinile în mâinile mele şi I-am povestit inima lui Isus faţă de ea. Sângele Lui a curs şi a spălat-o şi a zmuls-o din pierzanie, aducând-o la viaţă. A zis că a simţit atât de tare nevoia de a crede, că efectiv i-a mişcat inima, că L-a simţit pe Dumnezeu umplându-i fiinţa cu căldură. Aşa că a ales varianta 4... “ştiu ce am de făcut,” mi-a zis, “vreau de-acum să cred...” Şi noul ei Tată a primit-o cu braţele deschise. I-am povestit cum din prima zi şi-a “băgat” Mâna după ea în mulţime. Când după rugăciunea mea de a-mi arăta pe cineva, ea mi-a “sărit” în ochi de m-a orbit. Cum chiar ea a venit al mine după mărturia mea, să-mi zică ce impact a avut şi că trăieşte lucruri asemănătoare. Că mi-a dat creativitatea de a inventa “prostioare” ca limbajul semnelor şi “rock chick”, doar ca ea să vadă dragostea Sa, care trece peste orice barieră: de limbaj, de background şi cultură, de vârstă, de look, de tot... El e în toate acestea, dar şi dincolo de ele. Dumnezeu a luptat pentru sufletul ei, dar şi pentru a celorlalţi şi ea a fost un suflet ce s-a lăsat cucerit de iubire...

Isus e cel mai minunat gentelman, aşa că nu dă buzna cu bocancul în inima omului, iar Tess a văzut felul atât de tandru pe care l-a abordat Cristos faţă de ea. Şi astfel a dobândit Viaţa...

Am avut 2 fete, Tess şi Niki, care s-au lăsat pătrunse total de dragostea Sa perfectă. Tess a fost hotărâtă şi efectiv umplută de Duhul Său pe loc. A devenit altă persoană, plină de sclipire în ochi şi-n zâmbet. Niki a avut încă multe întrebări şi temeri, cu privire la cei din jurul ei. Cum o vor privi ei de acum şi ce înseamnă această schimbare?... dar a înţeles că prietenii şi anturajul nu îi vor putea satisface niciodată nevoia asta de dragoste şi acceptare şi că la un moment dat o vor dezamăgi şi părăsi, dar Cristos nu va face asta niciodată, ci din contră deja a dat tot ce avea mai scump pentru ea... şi L-a primit şi I-a promis că nu Îi va fi ruşine de El şi cu El.

Nici nu am ştiut că sunt în stare să sar atât de sus încât să dau cu capul de tavan :) Acum pot să le spun americanskiilor, în deplină cunoştiinţă de cauză răspunsul la “what’s up?” – tavanul!!

În sala mare erau câţiva din cei care au luat alte decizii. Printre ei era şi una din fetele de care mi-a fost atât de milă şi m-am tot jucat cu ea, am îmbrăţişat-o şi am băgat-o în seama. Acum două zile mi-a trecut prin minte să le dau ceva la 2 din fete. Respectiv slăbuţei de Katcica [nu ştiu cum se scrie] şi Katinka [nu bag mâna în foc că e aşa scrierea, dar na :)]. Şi mă gândeam la tricourile mele. „Ete na”, că I-a plăcut Domnului ideea şi a vrut să vadă dacă într-adevăr am să fac asta. Aseară, micuţa Katcica, mi-a admirat cămaşa în carouri, dar aşa cu o americo-cehă chinuită şi apoi tradusă la fel de prost de tipa de lângă ea. Am simţit că mă dau de asfalt când am simţit gândul Lui la gândul meu. Instant mi-am dat jos cămaşa şi am îmbrăcat-o pe Katcica cu ea. Nu i-a venit să creadă şi i-au dat lacrimile... chipul ei plin de atâta fericire mi-a fost deajuns... cel mai scump din lumea asta, copila asta fericită până la lacrimi. Dimineaţă, la micul dejun, m-a strigat din mulţime, pentru că o purta cu multă mândrie. Mi-a zâmbit frumos ca un mulţumesc preţios...

M-am îmbrăcat cu dragoste la începutul taberei şi apoi din nou la începutul zilei şi am reuşit să îmi dau jos tot câte o haină şi să învelesc câte un suflet şi chiar şi un trup finuţ, iar pentru toate acestea, toată slava, onoarea, cinstea, gloria şi recunoştinţa fie adusă lui Dumnezeu şi numai Lui!

Cristos e autorul meu, iar eu vreau să-I fiu autoportret...