Ieri, am avut o chestiune specială în tabără. S-a organizat o deplasare stil "suvivor". Adică, am plecat de dimineaţă, cu un rucsac în spinare, în care aveam o sticlă cu apă, o foaie şi un pix, o lanternă, o geacă, aparatul foto şi poate, dacă cumva erai norocos, o felie de "energie" manifestată printr-o bucăţică de ciocolată, napolitană, chiar şi pâine goală şi uscată. Aşadeci, o "plimbare" de vreo douăzeci şi ceva de km... Am fost 5 echipe, a câte 7-8 membrii. Fiecare echipă a avut 5 plicuri, în care se aflau întrebări sau task-uri. De la partea în care a trebuit să ne luăm papucii în mâini, pe post de copite şi să alergăm pe un câmp ca nişte cai. La faza în care cu trupurile noastre trebuia să formăm numele taberei :"Fusion". Apoi, a trebuit să redăm o fază din filmul "Troia" şi noi am ales partea în care Ahile o ia "pe coajă" şi cu o săgeată înfiptă în călcâie este omorât. Totul s-a întâmplat lângă un castel "rupt" parcă din peisajul Sighişoara şi timpurile sale medievale. Ne-am scăldat într-un lac privat, dar după ce am cerut voie, chiar dacă prima dată am sărit gardul şi apoi am cerut voie, de fapt am primit acordul :) A trebiut să căutăm o anume familie şi o anume persoană... îngropată într-un cimitir!!! Şi deştepţii de băieţi au întrebat un biet om de pe acolo dacă ştie cumva unde e "Rodina" Blablabla, adică: Unde e familia Smejhweuwu? :)))) S-a blocat pentru o secundă, dar văzându-ne câţi eram se gândea că noi chiar avem nevoie să ne găsim "răposata" străstrăstrăbunică.
Nu cred că e nevoie să vă spun de câte ori ne-am rătăcit, ci doar să menţionez că am ajuns înapoi la 2 noaptea. După ce am mers toată seara şi o parte din noaptea ce ne-a prins, prin pădure!!! Şi nu orice pădure, ci una plină de băltoace şi noroaie, de crengi şi liene, de prăpăstii şi râuri spumegânde, de copaci falnici şi semeţi... dar, pe lângă toate aceste izbitoare inconveniente, a fost cel mai incredibil cer pe care l-am zărit vreodată... încadrat perfect de coroanele prea înalţilor copaci. "Templul perfect a lui Dumnezeu". Un fel de brazi, golaşi la trunchi şi cu o coroană scurtă, plină de ace groase, dar totodată elegantă şi dătătoare de acel sentiment de calm, ce îl oferă mirosul de pin sau de brad. Era să ne rupăm gâturile de nu ştiu câte ori, ne-am zgâriat, ne-am urzicat, ne-am murdărit ca nişte porci mistreţi şi aproape ne-am rupt hainele de pe noi... dar am supravieţuit!
Vrobeam ieri dimineaţă, la întâlnirea prea matinală a liderilor, că Dumnezeu ne-a înzestrat cu atâtea calităţi, talente şi talanturi şi că trebuie să ne folosim diversitatea în a-L onora pe El şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Eh, dacă atunci când am pornit la drum cu echipele, unele erau în pom şi pomul în aer. Adică, jumtătate o luau în dreapta şi ceilalţi erau atât de "imuni" şi neobişnuiţi cu ei, că o luau fără niciun stres în stângă şi se duceaaaauuuu mult şi bine până îşi dădeau seama că ceva "e greşit". Dar, după atâtea ore de mers pe jos şi cu o oboseală cruntă în oase şi minte, oamenii au început să arate compasiune. S-a blocat egoismul şi răutatea undeva într-o creangă de pe drum, au alunecat într-o băltoacă prin pădure şi au rămas acolo, pentru că nimeni nu a mai vrut să le ridice şi să le care mai departe. În schimb, toţi au avut imboldul de a se ridica unii pe alţii şi de a se sprijinii. A fost deosebit să-i văd aşa, cum îşi săreau unul altuia în ajutor. Cum culegeau mere pe de marginea drumului şi împărţeau între ei, cum una din fete, care avea un colţ de pâine, deja uscată şi veche de pe drumul anevoios, a rupt bucăţele mici, mici şi le-a împărţit cu toţi. Aproape câte o fărâmă cu o boabă de susan în vârf, dar plină de dragoste şi dătătoare de energie.
Pentru că Tess, fătuca de care ţi-am mai povestit era în grupul celor de la Fryland, Terry, coordonatorul a decis ca eu să merg cu acel grup, ca să am oportunitatea de a mai sta cu ea. Dacă ieri şi alaltăieri era ca o floare proaspătă, un boboc, ce îmi permitea să stau aproape de petalele ei. Ieri s-a desfăcut în toată splendoarea ei. A început aşa din neant să-mi povestească de faptul că sora ei mai mare, [Tess mai are încă 3 surori şi un frate, o soră mai mică, ce locuieeşte cu ea şi cu mama ei şi ceilalţi 3 mai mari, care locuiesc prin oraşe apropiate, dar pe cont propriu], e anorexică şi că numai ce a ieşit din spital din cauza asta. Că fratele ei, fumează marijuana. Că are mamă vitregă şi fraţi vitregi, după tată. Că tata e departe şi că nu l-a văzut decât acum o lună, după 11 ani. Cu o engleză vorbită mai mult în cehă mi-a zis toate astea, dar dincolo de cuvinte, semne, priviri, mimică şi gestică, am zărit atâta durere şi nevoie de dragoste. Iar faptul că a invitat unul din băieţii cei mai rockeri, care nu e creştin şi care ar putea face bâză de ea, să traducă ceea ce voia să-mi zică, mi-a demonstrat că nu îi mai pasă de ce zic ceilalţi, ea are apăsarea asta peste ea şi vrea oarecum să o scoată înafară şi să afle soluţie. I-am amintit de cele trăite de mine, de faptul că părinţii mei nu mi-au oferit dragostea de care aveam nevoie. Şi că tot ceea ce am văzut în schimb a fost violenţă, verbală şi în fapte. Că deşi păream dură şi voiam să arăt că ceea ce se întâmpla acasă nu mă influenţa, în mine era o rană deschisă ce sângera constant. Mi-a şi zis că lucrurile astea nu o mai dor şi că vrea să fie indiferentă. I-am "desenat" din nou dragostea perfectă a lui Cristos, care o primeşte şi care chiar o iubeşte. Doar dragostea asta a Lui o va împlini şi o va ajuta să ofere şi ea la rândul ei dragoste oamenilor din casa ei. Pentru că asta o nedumirea pe ea, felul în care trebuie să se raporteze la ei. Am sfătuit-o să nu urască şi nici să nu imite ceea ce vede. Dar, mi-a şi spus şi chiar şi arătat că nu îi place ideea de acool, ţigară sau drog. Toată această discuţie am purtat-o cu ajutorul traducerii lui Veve, 'ăl mai rocker tip, despre care vă povestesc imediat ce-mi termin ideea asta. Iar pentru că şi el avea dificultăţi în a vorbi engleza s-au mai alăturat câţiva băieţi şi fete, aproape toţi din grup. Aşa că, au avut oportunitatea de a asculta o Veste Bună şi să guste din Dragostea lui Cristos. Erau atât de serioşi, ascultau şi îşi traduceau unii pentru ceilalţi, ca toţi să audă şi să ştie despre ce e vorba. Când i-am văzut aşa captaţi, efectiv m-am gândit la cât de mare e puterea Domnului şi m-am rugat să am cuvinte portivite. Care să le vorbească specific inimilor lor... şi sper că acest lucru s-a întâmplat... eu am semănat sămânţa, dar Cristos o udă şi o va creşte...
Veve.. tipul cu un tricou horror şi muzică de "crăpat borcane". Tricou: Ceva monstru de bărbat ce ţine într-o mână câteva capete tăiate şi sângerânde. Cu cealaltă mână poartă o sabie plină de sânge. Are părul lung şi negru de nu i se văd decât pupilele albe. Umbre "cripioate" şi fiori reci. Tot drumul a ascultat pe telefon, ca un "manelist român", adică "împărtăşind" cu noi toţi, nişte melodii atât de metal că mă zgâria direct pe creier fiecare acord dat pe un ritm total nebun. Pe lângă acestea, are părul lung şi blond şi dădea din cap şi din păr peste tot. Mă mir că nu s-a agăţat prin nişte crengi când eram prin pădure :))) No, dar făcea ce făcea şi ori era direct în faţa mea, ori în spatele meu. Şi tot drumul : "OAAAAAAA!!!! [răcnet prelung] Butzi, butzi, butzi!!! [tobă de bas şi premier scurt şi bătut într-un ritm ameţitor], "Blooooddd!" "Hate!" "Noooo!" [voce subţire şi atingând un ton foarte înalt, stil vocalistul de la Iris]. Dar, a fost incredibil să-l văd chiar pe el traducând şi mestecând pe ideea de Dumnezeu...
Abia am supravieţuit, călătorind în timp, prin castele medievale, păduri dese şi înşiruite pe sub înaltul cerului înstelat, câmpuri pline de cartofi şi grâu, peste poduri şi pe şosea. Dar, la destinaţie nu au mai ajuns aceeaşi oameni, mă rog, echipa Fryland Oc., ci oamenii care s-au "murdărit" unii cu alţii, care s-au lăsat unul pe altul în suflet, care au întins mâni salvatoare şi care s-au înfrăţit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu